Dacă tot am avut parte de un tur culinar prin lume, combinații sofisticate sau simple gustări de pretutindeni, m-am întors acum în vechiul București, căruia am început în ultima perioadă să-i explorez serios deliciile variate.
Și nu m-am limitat la specificul românesc, ba chiar am căutat un colț de lume rătăcit în fiecare local vizitat. Puțin din aroma Asiei sau din savoarea mediteraneană a Italiei. De ce să nu gustăm Japonia la noi acasă sau să vedem ce ne oferă Mexicul condimentat? Poate un pic din gustul Vietnamului sau renumitele preparate ale Coreei. Atâtea opțiuni demne de încercat!
O pizza delicioasă, vă rog!
Sunt un mare fan al bucătăriei italiene. Și ce ar fi mai reprezentativ decât faimoasa pizza cu mozzarella și busuioc sau o porție de paste proaspăt pregătite, cu ceva parmezan neglijent pe deasupra și aromele puternice ale sosului pomodoro.
Cu aceste gânduri am pornit în descoperirea celor mai bune pizzerii din București și judecând după o părere strict subiectivă, aș recomanda, fără vreo urmă de reținere, câteva destul de reușite.
Ce am apreciat la toate cele patru pizzerii vizitate recent este faptul că respectă întocmai rețetele clasice, fără o aglomerare de ingrediente, folosind doar mozzarella proaspătă și frunze aromate de busuioc. Iar blatul, subțire și ușor crocant pe exterior, este elementul cheie ce-i atestă autenticitatea.
Trattoria Buoni Amici
Undeva în apropierea parcului Cișmigiu, cu o mică terasă chiar la stradă și prețuri accesibile, mai mici decât media zonei (26-41 RON o pizza), Trattoria Buoni Amici m-a poftit într-o după-amiază însorită, la un prânz consistent.
Mâncărurile sunt variate, cu aer mediteranean, dar m-am rezumat în acea zi doar la o pizza delicioasă. Am testat mai multe combinații de ingrediente, fără ca vreuna să mă dezamăgească.
Mozzarella din plin, frunze de busuioc verde crud, roșii coapte, felii de prosciutto, parmezan fin, toate alcătuiesc o rețetă de succes.
Trattoria Roz Café
Aprope de Lujerului, a devenit un obicei să-i încerc tipurile variate de pizza. Prețurile au crescut puțin față de ultima perioadă, o pizza fiind undeva între 30-42 RON, dar ingredientele și rețetele s-au menținut neschimbate, chiar dacă localul a devenit din ce în ce mai aglomerat.
Preferata mea rămâne Margherita cu mozzarella di Bufala. Are un gust cu totul aparte și imită destul de fidel stilul proaspăt napoletan.
Tudi’s Pizza
Pe o mică străduță ce leagă Regia de Crângași, ascunsă printre case, ne-a uimit cu stilul original și savuros de pizza cu blat artizanal. Prețurile se mențin și aici undeva între 25 și 44 RON.
Săptămânal se prepară și o pizza surpriză, cu ingrediente speciale, bogate și fără îndoială, delicioase, rețeta „secretă” a bucătarului.
Animaletto Pizza Bar
Am degustat cea mai bună pizza cu ciuperci, undeva lângă Piața Romană. Un mic local, o terasă interioară, o pizza excelentă. Blat crocant, ingrediente aromate, bere foarte rece, o rețetă completă.
Și aici aceleași prețuri, 31-47 RON pentru o pizza. Pe măsură ce prețul crește, ingredientele devin și ele mai sofisticate.
Pizza Funghi Trufe m-a convins să mai revin de câteva ori.
Pastele făcute la CulinaryOn
Deși nu este tocmai un restaurant, CulinaryOn este un curs de gătit, unde cu ajutorul personalului inventiv am pregătit cele mai bune paste, de la zero. Așa că, preparatele se combină aici cu distracția și imaginația.
Nu e deloc greu, mi-am dat seama, iar sosul dintr-un amestec de smântână, ciuperci și parmezan s-a asortat perfect.
Haideți să degustăm și Asia
Atunci când vine vorba de sushi, mă gândesc la o mică bucurie-n farfurie.
Am testat combinațiile savuroase de rulouri cu somon, ton, doradă, alge, avocado, castraveți proaspeți și pot afirma că toate au fost pe deplin aspectuoase și deopotrivă, apetisante.
Edo Sushi
Alegerea mea, atunci când vine vorba de ramen și sushi este Edo Sushi, chiar vis a vis de Cișmigiu, spre intrarea Știrbei Vodă.
Grădina de sub sălcii, iazul cu pești colorați, tot decorul tinde să te transpună puțin în afara atmosferei urbane obișnuite a Bucureștiului.
Fie că preferi sushi, tempura, sashimi sau supele cu alge, creveți și ou sau un păhărel de sake, toate se amestecă în peisajul nuanțat al localului, desăvârșind aroma Japoniei.
Prețurile sunt puțin ridicate, dar în acord cu specificul acestor restaurante.
Restaurant Korean Seoul
Un restaurant coreean în apropiere de Cașin, urmărind același specific asiatic cu care m-am obișnuit, cu combinații diverse de paste, orez, legume, carne și condimente, pe cât de variate, pe atât de gustoase.
Se află la etajul unei clădiri destul de discrete. Nu îți lasă impresia unui local tipic, mai ales a unuia coreean, până nu ai ajuns la ultimul etaj.
Prețurile sunt puțin peste medie.
Puțin din savoarea Americii Latine
La Negra
În apropierea Foișorului de Foc, La Negra și El Torito ne introduc în atmosfera latină. O vizită rapidă din Cuba până în Mexic.
Deși preparatele cubaneze nu m-au încântat la fel de tare precum cele mexicane, atmosfera a compensat pe deplin. Muzică live, antrenantă, dansuri și multă veselie.
Pe lângă decorul cu note latino, personalul vorbește în mare parte spaniolă, iar cântăreții, și ei desprinși din peisajul Cubei, te poartă rapid peste ocean.
Mâncărurile nu au fost pe deplin ce mi-aș fi dorit, dar am dansat o bună parte din seară alături de întregul local, pe acordurile colorate. Și asta într-o zi de joi.
Programul restaurantului este de joi până duminică și prețurile de aici nu sunt prea piperate.
El Torito
Mâncarea mexicană este și ea printre favoritele mele, iar El Torito mi le-a oferit pe toate: quesadilla, enchilada, burritos, fajitas, margaritas, tequillas, muzica live, multă animație.
La fel ca și La Negra, personalul este tot din America Latină, aducându-și rețetele tradiționale, de acasă, până în București.
Prețurile sunt destul de accesibile.
Nicăieri nu-i ca acasă!
Caru’ cu Bere
Mâncare românească, consistentă și gustoasă și o atmosferă pe măsură. Toate găzduite de o clădire cu o arhitectură ce amintește de hanurile uriașe din vremuri străvechi.
Deși prefer bucătăriile mai puțin bogate în grăsimi, mai apropiate țărilor calde, e păcat să nu încerc din când în când și bunătățile tradiționale românești.
Te duc cu gândul la o seară friguroasă de iarnă, cu multă zăpadă afară și un foc mocnind liniștit în fața mesei pline de bunătăți.
City Grill
O porție de mici cu renume, gustoși și aromați, lângă cartofii proaspeți, cu brânză. Ce mai e de adăugat? Un deliciu autentic!
Când am poftă de mici, atunci City Grill nu mă dezamăgește vreodată. Meniul este variat, dar eu îl prefer pentru platoul asortat cu mici de pretutindeni.
Trattoria Roz Café
Pe lângă faimoasa pizza sau pastele cu iz italian, la Roz am degustat și combinații reușite de cartofi copti cu pui, gătit sub diverse forme, preparate bogate în cărnuri aromate și o porție delicioasă de papanași de casă.
Sunt doar câteva recomandări, toate degustate recent. Lista e mai lungă și o voi continua cât de curând.
Până atunci însă, va urez doar poftă bună!