Povestea din Terceira este puțin diferită, căci ne-am plăcut de la prima vedere. Deși, după ce am stat de vorbă cu câțiva localnici din São Miguel, Terceira nu părea în topul preferințelor. Mai degrabă și-ar fi meritat o vizită Flores, conform poveștilor ascultate. Dar alesesem deja Terceira și aici urma să petrec următoarele patru zile. Și cred că a fost decizia corectă! Celelalte insule pot să mai aștepte puțin.
Transport
Am zburat din Ponta Delgada în Angra do Heroísmo, cu SATA, compania aeriană locală. Zborul a fost plin de adrenalină, cu un ATR mic traversând oceanul. Vremea nu fusese prea prietenoasă în ziua precedentă și vântul încă mai sufla destul de tare. A fost un zbor de pomină, cu o decolare și o aterizare pe care le voi ține minte, dar cred că este ceva comun aici.
Drumul a durat doar 40 de minute, cu o îmbarcare rapidă, un aeroport destul de mic și o atmosferă de parcă aș fi luat un autobuz spre următorul oraș.
Odată ajunși, din aeroport există un autobuz care trece foarte rar spre Angra do Heroísmo și face cam 20 de minute. Dar, la fel ca și în São Miguel, am închiriat o mașină ca să ne putem deplasa pe întreaga insulă. Altfel, sunt slabe șansele să ajungi unde ți-ai propus.
Prețul unei mașini a fost de 35 euro/zi, dar în locul Fiatului 500 am primit o Corsa veche. Un scuter cu două căști costa 40 euro/zi. Un pic mai scump aici decât mașina.
Orașul și cazarea
Am stat în Angra do Heroísmo, capitala insulei și una dintre cele trei capitale ale arhipelagului Azore. Este un oraș vechi, datând de prin 1400, aspect imprimat în arhitectura clădirilor care totuși arată întreținut, cochet și elegant. Din punct de vedere istoric este cel mai important oraș din Azore, servind și drept capitală a Portugaliei în timpul Războiului Civil portughez. Acum face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Ne-am cazat la Azoris Angra Garden, un hotel din centrul orașului, o cameră ajungând la 130 euro/noapte cu mic dejun inclus. Se găsesc hoteluri și la 80, 90 euro/noapte, dar trebuie rezervate cu ceva timp înainte. La fel ca și în Ponta Delgada, exceptând cazările, prețurile pe insulă sunt foarte mici.
Căsuțe colorate urcă și coboară drumurile vălurite. Totul este ordonat, nuanțat și foarte curat. În diverse locuri din oraș sunt amenajate parcări spațioase, gratuite, deoarece clădirile centrale sunt destul de înghesuite și nu toate hotelurile au parcări proprii. Dar fiind un oraș mic, nu e o problemă să găsești ceva chiar în apropiere.
Angra do Heroísmo, pe lângă statutul de oraș istoric, are și o poziție interesantă, fiind mărginit de Monte Brasil, muntele verde care-i dă un aer exotic și oceanul foarte albastru, în contrast cu toată explozia de culori pe care o revarsă orașul.
Plus că, are tot timpul un aer festiv, fiind recunoscut pentru festivalurile, paradele, manifestările artistice sau chiar luptele stradale cu tauri care au loc frecvent.
De vizitat în Terceira
Din fericire, toate zilele petrecute aici au fost calde și însorite, așa că am avut toate condițiile necesare să ne desfășurăm în voie drumurile.
Insula Terceira este formată din patru mari complexe vulcanice. Serra do Cume sau Cinque Picos, localizat în est și cel mai vechi dintre toate, urmat de Guilherme Moniz și Pico Alto spre centru și Santa Bárbara în vest. În Pico Alto și Santa Bárbara, ambii încă activi, se găsesc formațiuni vulcanice diverse. Mi-am propus să le văd pe toate.
Monte Brasil
Am început plimbarea chiar din sudul insulei, din Angra, pe Monte Brasil. Am aflat atunci că s-a format de-a lungul timpului ca urmare a erupțiilor marelui vulcan Guilherme Moniz, rămânând astăzi un munte verde, îmbrăcat în pâlcuri de crini albi, populat de căprioare, pisici, cocoși si păsări colorate.
Poteca urmează un traseu tematic de 7,9 kilometri, cu dificultate redusă. Pornește din parcul Relvão, trece pe lângă vechea capelă Santo António, construită în 1615, protejată acum de câteva pisici dolofane și continuă pe poteca mărginită de crini, cu deschidere către oraș și ocean.
Traseul este de fapt un circuit, care ajunge și prin colónia de gatos, un adăpost în natură pentru pisici. Toate animalele de aici sunt sterilizate, deparazitate, hrănite și îngrijite de voluntari. Și dacă te-ai îndrăgostit iremediabil de vreo locatară tărcată sau mai puțin colorată, o poți lua acasă cerând înainte acordul îngrijitorilor.
Poteca își urmează din nou cursul spre câteva puncte de belvedere către ocean și continuă apoi în zig-zag prin pădurea verde, până pe Pico do Facho, în imediata apropiere aflându-se și un fost observator de balene.
La întoarcere, traseul trece și pe lângă ruinele Forte da Quebrada, parte din ansamblul de apărare al fortăreței São João Baptista, una dintre cele mai importante fortărețe construite în Terceira la sfârșitul secolului al XVI-lea, cu scopul de a proteja flotele venite din Indii si Americi, care treaceau prin Arhipelagul Azore.
Traseul Mistérios Negros
Cu a noastră Corsa veche am continuat în zilele ce au urmat explorarea insulei în Reserva Florestal Natural da Serra de Santa Bárbara e Mistérios Negros. La fel ca și în São Miguel, am încercat pe cât posibil să îi descoperim fiecare secret bine păstrat între dealurile îmbrăcate într-un verde crud.
Ne-am îndreptat inițial spre zona central-vestică a insulei. După o vizită rapidă la centrul de informare Turistică Terceira, semnalizat pe drum, unde am văzut câteva filmulețe și poze de prezentare ale insulelor, am continuat cu Caminho Florestal da Serra de Santa Bárbara, apoi am coborât către Lagoa do Negro, ca la final să mergem spre al doilea circuit stabilit, Mistérios Negros, în partea de vest.
La Caminho Florestal, aflat la puțin peste 1000 de metri și pe malul lacului Negro am ajuns direct cu mașina. Vârful era acoperit de nori și o ceață albicioasă, deși tot restul insulei era scăldat în soarele generos al amiezii. Pe malul lacului în schimb era destul de multă animație. Și aici sunt amenajate locuri umbroase de picnic, cu mese și grătare, de care se profita din plin.
Am ajuns imediat după scurtele opriri și la Mistérios Negros, pe care urma să îl parcurgem pe jos. Este un circuit de 4,9 km situat în zona estică a vulcanului Santa Bárbara, pe care, deși fără o altitudine însemnată, de maxim 650 metri, l-am parcurs în aproape 2 ore. Și asta din cauza pădurii pe care a trebuit să o traversăm în prima parte a traseului, pe o potecă îngustă, cu multă vegetație întortocheată și a podețelor peste nămolul dens, format din cauza umezelii.
Prima parte a fost mai dificilă, dacă voiai să te menții curat și uscat. Apoi, odată depășită pădurea, traseul continuă în zona mai înaltă, acoperită de fragmente de plăci negre, cu mai puțină vegetație, consecință a erupției vulcanice din 1761.
Din cel mai înalt punct se pot observa Pico Gordo și Pico do Gaspar. Drumul coboară apoi din nou prin pădure, de data asta pe o potecă lejeră, mult mai lată, până ajunge la șosea.
Vis a vis se poate urca pe vârful Gaspar, care se înalță semeț și el la fel de verde ca mai toată insula.
Pico Gaspar
Este un con vulcanic secundar, de aproximativ 600 metri, cu un crater în care s-a dezvoltat o oază bogată de vegetație. Se poate ajunge pe vârf în aproximativ o jumătate de oră și de aici se deschide conul în multe nuanțe de verde.
Gruta do Natal
Tot în zonă, la o distanță de câteva zeci de metri de parcarea de unde pornește și traseul Mistérios Negros, se poate intra în Gruta do Natal sau Galeria Neagră.
Este un tub de lavă, dispus pe orizontală, de aproape 700 metri, care se vizitează cam într-o jumătate de oră. Sunt două culoare, unul foarte ușor de parcurs, cu o trecere lată, tavan înalt și pantă lină. Al doilea culoar este în urcare și ceva mai îngust și jos. De aici și utilitatea căștii de protecție primită la intrare. Pe tot parcursul traseului se pot vedea urme de lavă închegată.
Intrarea este 9 euro sau 15 euro, dacă adaugi și Algar do Carvão.
Algar do Carvão
Situată tot în centrul insulei, la 10 minute de condus de Gruta do Natal, Algar do Carvão este un orificiu vulcanic antic, dispus pe verticală, considerat de asemenea monument natural. Face parte din Zona Fisurilor Bazaltice, încorporată în marele lanț vulcanic format de Santa Bárbara în vest, Pico Alto în nord și Guilherme Moniz în sud.
Este unul dintre puținii vulcani din lume care se pot explora în interior. Pereții sunt formați din lavă, acoperiți de vegetație în zonele unde pătrunde lumina. Există un tunel continuat cu trepte, care coboară pe fundul conului, unde se află și un lac foarte limpede format de apa adunată după ploi. Lacul are aproape 15 metri adâncime și vara, când cantitatea de precipitații scade, poate seca complet. Lângă lac, la capătul treptelor mai sunt câteva arcade și peșteri decorate cu stalactite și stalagmite specifice reliefului vulcanic.
Cea mai spectaculoasă parte însă, rămâne coborârea în con, datorită razelor de soare care pătrund prin deschizătura acoperită de vegetație și a ploii fine care se prelinge de-a lungul ei. Scena e aproape ireală, ca în filmulețele de prezentare a unei camere HD, ce surprinde culorile amplificate ale naturii.
Vizita durează aproximativ o jumătate de oră, dar poți petrece aici cât timp dorești.
Intrarea este 10 euro sau 15 euro, dacă adaugi și Gruta do Natal.
Furnas do Enxofre
La cinci minute de con, în flancul drept al vulcanului Pico Alto, există amenajat un scurt circuit pe podețe din lemn, în jurul unui câmp din care se emit gaze și vapori vulcanici la temperaturi foarte ridicate. Așa numitele fumarole.
Din crăpăturile formate sunt eliberate gaze sulfurice, aburi și dioxid de carbon, care, asociate cu condițiile climatice, au contribuit la dezvoltarea unui ecosistem unic.
Și Furnas do Enxofre a fost declarat monument natural, fiind integrat în Parcul Natural Terceira, fiind recunoscut și protejat la nivel internațional.
Rocha do Chambre
Tot în interiorul insulei am făcut un nou circuit, Rocha do Chambre, în Reserva Natural do Biscoito da Ferraria e Pico Alto. Distanța parcursă per total este de 8,8 kilometri, cu o dificultate mică, iar ca timp estimativ am petrecut aici 2,5 ore. Altitudinea maximă pe traseu este de 700 metri.
Remarcabile sunt formațiunile vulcanice vizibile din anumite puncte și vegetația bogată care te înconjoară pe tot parcursul drumului.
Totul arată proaspăt, puternic nuanțat, natural. Nu am mai întâlnit până acum o vegetație atât de bogată, de… neatinsă.
Serra do Cume
Se prezintă ca o vastă întindere ce marchează colapsul conului din Cinco Picos, cel mai vechi vulcan din zona central-estică a insulei, cu deschidere spre Guilherme Moniz.
De aici se vede întreaga bază a căldării, cu un diametru de aproximativ sapte kilometri, acoperită de lanuri verzi, despărțite de ziduri negre clădite din rocile vulcanice.
Plajele stâncoase din Biscoitos
În partea de nord, în Biscoitos am descoperit câteva plaje amenajate pe placi din beton, printre stânci, cu scări de acces în ocean.
Oceanul este atât de albastru, iar stâncile negre servesc pe post de umbreluțe de soare, alcătuind un cadru perfect pentru câteva ore de relaxare și înot. Apa era cam rece totuși, dar te obișnuiai rapid.
Praia da Vitória
Aflată pe coasta de est a insulei, Praia da Vitória este o stațiune cu plaje întinse și nisip fin, terase înșirate pe faleza lungă și hoteluri semețe, ce pare mult mai turistică decât restul Terceirei.
Locul seamănă mai degrabă cu alte stațiuni întâlnite la mare, iar aerul sălbatic specific Azorelor se cam disipă pe fundalul zgomotului și mirosului de mâncare trimise de terasele ce te îmbie cu de toate.
Bineînțeles că și aici m-am delectat cu specialitățile portughezilor, bacalhau și Alcatra – vită cu legume și vin, gătită încet, la abur, în vase de lut. La fel și cu alți pești proaspeți, la prețuri foarte mici comparativ cu orice altă țară europeană vizitată.
Am mai remarcat pe insulă, de-a lungul plimbărilor, micile căsuțe colorate, cu multe detalii pe fațade, care, am aflat ulterior, sunt folosite de localnici pentru ceremonii religioase, adunări și mese festive.
Nici în Terceira nu consider că am stat suficient, dar timpul este limitat și ne-am rezumat la cât s-a putut vizita. Am plecat din Azore cu o impresie caldă, de loc frumos, în care cu drag aș reveni iar, și iar, și iar…
Beautiful article
Thank you! 😊