În 2020, când călătoriile păreau a fi un subiect tabu, după o plecare amânată în Japonia, Grecia ne-a primit la început de iunie, cu brațele deschise și o frumoasă poveste de-a lungul coastei.
Așa am descoperit Panteleimonas
Am pornit din Panteleimonas, un orășel pe coasta nordică, așezat la poalele muntelui Olimp, la doar o oră și jumatate distanță de Thessaloniki. Ne așteptau aici căsuțe vesele și luminoase, numeroase campinguri pe malul mării, terase albastre, cu aer mediteranean, dealuri acoperite de copaci bogați și o nesfarșită plajă.
Atmosfera detașată și farmecul natural, cu tentă rustică erau prezente în fiecare colțișor de sat. O liniște plăcută învaluia diminețile și timpul curgea lent. Nimeni nu părea apasat de grijile cotidiene și graba nu-și avea locul în peisajul însorit. Terasele se deschideau după ora 10, chiar 11 în diminețile mai leneșe, iar pe plaja întinsă, singurele șoapte erau ale valurilor care mângâiau delicat țărmul.
Agios Ioannis, o reflexie a întregii țări
De aici am continuat drumul spre sud, pe coasta estică, cu o vizită scurtă în Volos. Ne-am îndreptat apoi spre Agios Ioannis, un loc descoperit întâmplător, ales cu doar o săptamână înainte de a porni la drum. Nerăbdarea de a ajunge la destinație a fost amplificată pe moment de emoțiile trăite urcând si coborând cu mașina pantele abrupte, sfidând serpentinele înguste și jonglând cu alți șoferi apăruți rar, din fericire, pe contrasens.
Dar drumul prevestea parcă ceea ce avea să urmeze, un loc retras, intim, o oază de liniște, culori și mare.
Cazarea aleasă a fost și ea la înălțime. Strecurându-ne printre leandrii, lămâi, meri și pisici, am ajuns la o casă spațioasă, formată din câteva module și terase întinse, cu măsuțe la intrare și hamace la umbra lămâilor deși.
Și bineînteles, mulțimea de pisici pufoase și ele gazde necontestate, primitoare și miorlăite ale casei de la mare, căci definiția Greciei ar fi incompletă fără a le include în descriere.
De fapt tocmai această cazare ne-a convins să ne stabilim aici pentru câteva zile și să revenim pentru o perioadă mai lungă și în vara următoare.
Se putea coborî imediat într-o zonă stâncoasă, cu apă limpede și acces facil pentru înot, pe treptele improvizate în stâncă.
Spre dreapta se afla o plajă întinsă, o faleză presărată cu terase, case cochete și arcade cu flori. Deși un loc aparent liniștit, seara micile terase abundau de veselie, povești, muzică grecească, mâncăruri pe alese și dansuri discrete.
În partea opusă am descoperit o altă plajă, ceva mai mică, un traseu pe munte până la un foișor vechi și alte câteva restaurante pescărești.
Un invitat de seamă era chiar o vulpe mică, cunoscută deja de toți localnicii și familiarizată cu felurile de mâncare primite, alegându-și doar câteva terase mai darnice pentru masa de seară.
Deși activitățile nu variază mult de la o zi la alta, atmosfera relaxantă și suflul proaspăt de vacanță, soarele de vară, oamenii primitori, tavernele de familie cu muzică în șoaptă, bărcuțele albe legănându-se într-un dans doar de ele știut pe suprafața limpede, toate elementele ce alcătuiesc peisajul feeric nasc sentimente de liniște, de bucurie și îndeamnă la visare.
Măcelăria cu tradiție
Undeva, pe drumurile întortocheate, există și o măcelărie foarte mică, cu totul aparte, clădită acolo din vremuri străvechi. Doi bătrăni, ale căror poze, unele alb-negru, încă din tinerețe, decorează pereții puțin scorojiți de vreme, împreună cu câteva afișe prezentând probabil produsele, te întâmpină cu carne proaspătă. Totul este scris în greacă, bătrânii de asemenea vorbind doar limba din naștere, ceea ce-i amplifică autenticitatea, iar produsele oferite sunt în principal din carne de miel.
Plaja Fakistra sau testul de rezistență și control
Odată ajunși în Agios Ioannis, la recomandarea localnicilor, am petrecut câteva ore și pe plaja Fakistra, aflată la doar 15 km, renumită pentru apa albastră, dar destul de îngustă şi lipsită de umbră la orele amiezii.
Dacă până aici drumul a fost abrupt și serpentinele neînduplecate, coborârea spre Fakistra (urmată bineînțeles de urcarea de la plecare) pare ceva rupt de realitate: un drum cam cât să încapă o mașina, înclinat, completat de câteva curbe fără vizibilitate. Din fericire însă, nici el nu este intens circulat.
Făcute parcă sa-ți recapeți suflul după atâtea urcări și coborâri, se mai ivesc ici si colo, pe drumurile șerpuite, magazinașe cu înghețată și băuturi reci sau taverne cu mâncăruri tradiționale, proaspete.
Aici poți într-adevar descoperi o Grecie autentică, păstrată natural, până în cel mai mic detaliu.
Ce ascunde Peloponnese-ul
Următoarea oprire mai lungă a fost în regiunea sudică Peloponnese, după o zi călduroasă petrecută printre ruinele sanctuarului de la Delphi, dedicat lui Apollo, urmărind legenda Oracolului și o alta în Atena, inima Greciei antice.
O zi nu ne-a fost suficientă pentru a vizita toate obiectivele oferite de o capitală încărcată de legendă și istorie, însă am decis să revenim aici într-un weekend mai răcoros, rezervat în totalitate orașului.
În apropierea Delphi am făcut un popas în Arachova, un orășel cochet de munte, sfidând parcă vara toridă prin aglomerația de magazine dedicate sporturilor de iarnă. Aici am decis să și ramânem o seară.
Ajunși în regiunea Peloponnese, am traversat faimosul Canal Corinth și am petrecut câteva zile plimbărețe în Nafplion, un contrast între istorie și modernism, Monemvasia, orașul castel, cu referințe către vechile jocuri olimpice, Kalamata, recunoscută pentru gustoasele măsline și Pilos, cu al sau farmec grecesc.
În Kalamata am închiriat cu 25 de euro și o mică barcă, pentru câteva ore, pe cont propriu, explorând astfel insulițele aruncate răzleț pe albastrul mării.
Parga, un loc cu multă imaginație
De aici ne-am mutat pe coasta nord-vestică, în Parga, oraș cu străzi înguste, pietruite, șerpuind printre casele viu colorate. Ne-au pus ceva dificultați în a manevra mașina până la cazarea aleasă, însă tocmai aceasta este o particularitate definitorie a orașului.
Coborând spre mare, terase vesele și atmosferă clasică de vacanță ne-au salutat de pretutindeni. Am profitat și de plajele întinse la marea Ionică, puțin prea populate, însă scăldate într-o mare albastră și limpede precum un cer sticlos de primavară timpurie.
Cheile râului Acheron, între legendă și turism
La doar 35 minute distanță de Parga, la recomandarea unui localnic prietenos dintr-un un mic magazin cu produse tradiționale, am traversat cheile râului Acheron, ale cărui ape încărcăte de legendă și durere transportă sufletele pierdute în lumea de dincolo.
Peisajul este asemănător cheilor întâlnite și la noi, un râu rece, foarte limpede, captiv între pereții înalți, stâncoși, mărginți de albastrul cerului și înconjurat de păduri tinere, cu miros puternic.
Traversarea se poate face prin apa mică pe alocuri sau pe margine, escaladând pereții stâncoși, scobiți cât să gasești ușor puncte de sprijin sau pe limbile de pietriș depus, iar în anumite zone înot. Cineva a trebuit sacrificat pentru a ramâne cu lucrurile pe care nu le-am putut transporta înot, de aceea este indicat să aveți doar strictul necesar la îndemână. Am înaintat aproximativ o oră și jumătate, dar mai puteam merge încă pe atât. Deși apa poate părea la prima atingere asemeni unui sloi de gheață proaspăt topit, pe măsură ce am avansat, nu am mai simțit decât o răcorire plăcută, contrastând cu căldura de afară. Dar este musai să aveți încalțăminte adecvată pentru zone pietroase.
Tot în apropiere de Parga (aproximativ o oră distanță cu mașina), tot la recomandarea vânzătorului din micul magazin, am găsit și pitorescul Preveza, orășel de coastă, scăldat în nuanțe calde. A meritat plimbarea pe străduțele pierdute printre clădiri și terase, culminând la final cu marea.
Circuitul s-a încheiat bineînțeles în Panteleimonas, cu un ultim weekend pe ritmuri grecești, la terasa cu măslini și pește proaspăt, atât de familiară în acest sfârșit de iunie.
Asteptam cu drag si alte povesti de calatorie din Grecia si de pretudindeni. F fain articolul!
Mulțumesc!
Mai sunt şi altele pe drum, sper că cel puțin la fel de interesante 😉