Când vine vorba de artă culinară, nu că m-aș pricepe prea tare în ale gătitului, pot spune că am fost întotdeauna o împătimită a bucătăriilor internaționale. Din perspectiva degustatului bineînțeles. Îmi place să încerc combinațiile culinare specifice fiecărei țări, aromele intense sau preparatele mai puțin obișnuite, pe care nu le regăsești în alte părți și care definesc locul.
Consider că în aromele înglobate în mâncărurile mai simple, gătite în micile restaurante de familie sau în preparatele mai sofisticate, renumite chiar, se reflectă o parte din cultura și tradițiile fiecărui loc. Cu cât ele sunt mai aparte, cu atât oamenii sunt parcă mai complecși.
Colindând Europa, vizitând Asia și o mică parte din Africa de Nord, pot spune că nu m-am ferit de vreun preparat neobișnuit din orașele prin care am trecut.
Dar mă voi rezuma la trei țări din Europa, unde am întâlnit câteva mâncăruri făcute din ingrediente cunoscute, dar sub o prezentare aparte, pe care nu le încercasem în alte părți.
Portugalia
În Porto am descoperit tradiționalul fracesinha. Și pentru asta am căutat localul potrivit, care să îl servescă corespunzător.
Și l-am găsit într-un mic restaurant, unde am savurat în câteva rânduri o bere foarte rece şi tapas-urile gustoase. Mereu plin, agitat, cu oameni care vin şi pleacă mulțumiți, formând cozi lungi la intrare. Am resimțit o atmosferă familiară, uitându-mi pentru câteva momente statutul de turist.
Francesinha este un sandwich destul de consistent, cu câteva tipuri de carne de porc, asezonată cu ceva condimente şi un strat generos de bacon, totul învelit în multă brânză topită, scăldat apoi într-un sos special, ale cărui ingrediente sunt păstrate secret printre localnici. Dar din care totuși reies note puternice de curry.
Nu arată ca un sandwich la o primă vedere, ci mai degrabă ca o mică budincă de cașcaval într-o baie de sos roșu. Abia când îl tai, îi descoperi straturile cărnoase, bogate, înmuiate la rândul lor de sosul tradițional și ajutate de feliile subțiri de pâine, care îi conferă până la urmă statutul de sandwich.
O explozie de arome… şi calorii. Ca și gust, aș spune că sosul cu ingrediente secrete îl definește de fapt și aglomerarea de cașcaval topit care se întinde cu fiecare bucățică tăiată, desprinzându-se cu greu din farfurie.
Este un preparat deosebit, dar nu l-aș alege prea des, fiind destul de greu de digerat, cu straturile-i generoase de carne de porc și brânza din belșug.
Iar în insulele Azore, ne-am delectat cu specialitatea lor, Bacalhau, pește cod servit sub diverse forme. Nici nu mă gândeam că dintr-un singur pește se pot încropi atâtea preparate. Gustos, proaspăt și foarte sănătos.
Spania
Am degustat în Málaga așa numitul flamenquín, o tradiție de-a locului.
Flamenquín-ul este un fel de gordon bleu, dar la care nu se foloseşte carne de pui și cu dimensiuni mult mai generoase. Este făcut cu felii de jamón serrano și fâșii de carne de porc, îmbrăcate în aluat de pesmet, prăjit la final.
În general nu sunt un fan al mâncărurilor cu multă carne, dar în Spania aceasta este tradiția. Plus că stilul culinar, prezentările și atmosfera restaurantelor te fac să deguști orice cu poftă și fără regrete.
Flamenquín-ul, pe lângă consistența bogată, cu două tipuri de carne de porc și pesmetul prăjit, vine pe un pat de cartofi, prăjiți și ei. Dar cum altfel ar putea fi digerată atâta carne?
Terasele, în special cele de pe plajă, te mai ademenesc aici și cu grătarele de pește, pregătite după orele amiezii, când se mai răcorește un pic. Andaluzii sunt renumiți și pentru sardinele fripte, înfipte în țepușe, fiind un tapas de bază în Málaga.
O țepușă pe care stau înșirate 10 sardine, bine prăjite direct la flacăra iute a grătarului, sărate și stropite cu puțină lămâie, alături de un pahar de vin alb, rece sunt ușoare și perfecte pentru o gustare de după o zi de plajă.
Ne îndepărtăm de andaluzi și mergem spre nord, în Țara Bascilor, în Bilbao, unde apar localurile cu pinxos.
Celebrele gustări combină diverse sortimente de pește, fructe de mare, brânzeturi, fructe dulci sau legume. Un fel de tapas-uri din sud, dar ridicate aici la rang de artă. Prezentarea este cea care le diferențiază.
Sunt terase dedicate lor, care, pe lângă delicioasele miniaturi culinare, îți servesc și o atmosferă tipic spaniolă. Pe parcursul zilei, localnicii se strâng aici pentru o oră de relaxare și socializare. Te întâmpină veseli, gălăgioși, unii la mese, alții în picioare, sprijinindu-se de pervazele din lemn, delectându-se cu câteva gustări. O agitație continuă, unii vin, alții pleacă, rafturile se umplu cu alte și alte sortimente.
Franța
Poate nu atât de puțin obișnuiți, dar melcii înăbușiți cu busuioc au o aromă foarte intensă și o consistență zgârcioasă și plăcută.
O farfurioară plină, decorată cu pesto, este o gustare rapidă și aromată între vizitele prin muzee, galerii și alte obiective ale artisticului Paris.
I-am mai întâlnit în Maroc și China, dar prezentarea face diferența. Pestoul şi uleiul aromat, asezonarea cu care francezii îi servesc, le-a dat parcă un plus de savoare, transformându-i într-un aperitiv mai sofisticat.
Am văzut, am degustat, am continuat să descopăr. Până data viitoare, poate voi încerca să și prepar câte ceva din bunătățile întâlnite, alegând cele trei țări tocmai datorită ingredientelor comune folosite și transformate în tradiție.
