Întotdeauna m-a atras marea. Îmi plac zilele lungi, de vară, petrecute la malul mării, pierdută printre valuri, nisip și copaci umbroși. Marea are un farmec aparte. Crează o reverie, naște sentimente noi, spune o poveste.
Așa s-au conturat și poveștile celor 10 plaje descrise în continuare, fiecare cu farmecul ei: unele boeme, altele animate și gălăgioase, unele pline de viață sau învăluite doar de sunetul vântului, cuprinse pe de-a-ntregul de visare. Variante sunt destule, mai aproape sau mai departe de casă, mulate pe gusturi și personalități variate.
Plajele din Nice (Coasta de Azur)
Ceva mai elegante, adaptate zonei cochete și hotelurilor pretențioase, împânzite de turiști de pretutindeni și destul de zgomotoase, așa ni s-au prezentat plajele lungi din orășelul Nice.
De-a lungul faimoasei Promenade des Anglais se întinde marea, cu ale sale plaje parcă nesfârșite. Pe alocuri sunt pustii și neamenajate, cu pietricele fine înlocuind nisipul. Spre centru însă, se aglomerează de șezlonguri, umbreluțe și mici terase. Dar toate sunt mărginite de aceeași mare de un albastru azuriu, care îi dă și numele coastei.
Până aproape de apusul soarelui, plaja e plină de turiști, o împletire de culturi și limbi, toți răsfățați de căldura verii, completându-și ziua cu cocktail-uri sofisticate sau gustări ușoare, servite la terasele colorate, dar cu prețuri puțin cam piperate.
Seara, grupuri numeroase de tineri, aducând cu ei bere, vin sau pizza, le iau locul turiștilor sătui de soare. Este o alternativă ieftină și plăcută la serile petrecute în barurile cam scumpe din centrul vechi al orașului sau în cele decorate cu lumini calde, aflate chiar pe faleză. Acordurile live de jazz sunt aici înlocuite de sunetul mării, glasuri vesele și clinchet de pahare.
În Villefranche și St. Jean Cap Ferrat, aflate aproape de Nice, se găsesc două plaje interesante: Marinieres (Plage des Marinieres), care se întinde pe un kilometru în golful Villefranche, fiind ferită de vânt și valuri datorită poziției retrase între dealuri împădurite și stânci și Paloma, din St. Jean Cap Ferrat, cu un aer ușor simandicos, într-un ușor contrast cu atmosfera calmă, liniștită, specifică și ea acestei plaje.
Plajele din Antibes (Coasta de Azur)
Antibes este orașul de vacanță al firilor visătoare. Vile albe, simetrice, ascunse printre palmieri, pini și flori multicolore, un amalgam asortat de forme și culori și plaje retrase, cu pontoane lângă care se odihnesc bărcuțe din lemn sau mici iahturi legănate de valuri.
Plajele de aici nu sunt la fel de întinse precum cele din Nice. Unele sunt acoperite de nisip fin, altele de pietre mărunte, sunt plaje private sau publice, mai aglomerate sau pustii de-a dreptul, cu ape limpezi și pescăruși curioși.
Plajele Juan les Pins sunt acoperite de nisip fin și oferă priveliști spectaculoase datorită particularităților date de vegetația bogată de pini d’Alep, care amplifică aerul boem.
Plajele Cap d’Antibes, ceva mai restrânse și mai puțin populate, cel puțin la începutul lunii iunie, când încă zona nu este frecventată de un număr foarte mare de turiști, sunt plaje publice, cu întinderi mici de nisip. Tot aici intră și un număr mare de plaje private, mai mari, amenajate cu dușuri și toalete. Dintre cele private fac parte și așa numitele plaje cu pavilion bleu, o etichetă care atestă calitatea mediului.
Zona este renumită şi pentru animația teraselor, muzica live și restaurantele cu specific pescăresc.
Plajele din Conca dei Marini (Amalfi)
Plajele din Conca sunt de fapt mici golfulețe aflate la poalele munților, la care se coboară pe șoseaua șerpuită, apoi pe potecile bătătorite, ascunse printre copacii umbroși. Din când în când, la coborâre, printre ramurile înfrunzite se zărește albastrul limpede al mării.
Câteva bărcuțe, un stol de pescăruși agitându-se printre stânci, câțiva italieni veniți probabil din nord pentru o vacanță timpurie, sunt singurii care ne-au ținut companie în zilele călduroase de final de mai.
Apa este limpede și rece, destul de adâncă, dar netulburată de valuri.
Lângă Conca dei Marini se află și Fiordo di Furore cu celebra plajă închisă între stânci înalte, cu apă albastră și pietricele colorate.
Deși toate orășelele din Amalfi au plaje mai mici, mai mari, mai mult sau mai puțin aglomerate (plajele din Minori, Maiori, Atrani, Amalfi etc), aș aminti-o pe cea din Cetara, Marina di Cetara, vegheată de turnul medieval de observație, cu un aspect foarte vesel, dat de căsuțele în nuanțe vii, aliniate pe margine.
Plajele din Positano (Amalfi)
Cele două plaje din Positano, cu nisip și pietricele sunt amenajate cu șezlonguri, umbrele și bărcuțe de închiriat sau alte facilități pentru practicarea sporturilor nautice.
Spiaggia del Fornillo este o plajă mai mică, mai intimă și retrasă, cu câteva baruri pe margine, iar Grande Spiaggia, mai animată, mai întinsă, este și port pentru ferry-urile spre Ischia sau Capri.
Grande Spiaggia nu iese cu nimic în evidență față de obișnuitele plaje din orașele de la mare, fiind destul de aglomerată și tranzitată de vânzători ambulanți. Ce impresionează aici însă este perspectiva oferită asupra casuțelor cățărate pe munte, înghesuite între copacii de un verde crud. Peisajul pare să diminueze agitația din jur și să insufle un aer calm, asemeni unui tablou pictat cu multă imaginație și îndemânare de un artist de-al locului, care cunoaște bine toate ascunzișurile micului oraș.
Plaja din Barcelona – Barceloneta
Este cea mai cunoscută plajă din Barcelona, animată și cu o listă lungă de activități pe care le poți întreprinde pe parcursul zilei, așa că șansele să te plictisești aici sunt destul de mici.
Nu am alocat prea mult timp plajelor în Barcelona, fiind un oraș renumit mai degraba pentru numeroasele obiective găzduite, dar nici nu am putut ignora chemarea mării. Așa că am pierdut și câteva ore pe Barceloneta.
Întreaga plajă este acoperită cu nisip auriu, fin. Marea a părut totuși destul de agitată în zilele petrecute aici. Se pot practica sporturi variate, atât pe plaja suficient de lată, dar plină până la refuz, cât şi pe apă.
Localurile și barurile tradiționale de tapas, aflate în apropiere, completează o zi lungă de stat la soare, iar celebrele Sangria și Mohitos mai temperează un pic toropeala verii.
Plaja din Agios Ioannis – Fakistra
Aflată chiar la baza muntelui, mai greu accesibilă, neamenajată, sălbatică, scăldată în marea albastră, farmecul plajei Fakistra este amplificat încă de la început de drumul chinuitor străbătut înainte de a ajunge aici. Serpentinele foarte strânse și abrupte, adrenalina trăită pe șoseaua îngustă, îți dau de înțeles că la capăt te așteaptă un peisaj deosebit, care merită într-adevăr efortul depus.
Și chiar așa, odată deschisă priveliștea spre plajă, nu ai cum să fii dezamăgit.
Trebuie totuși să vii pregătit, pentru că în zonă nu există magazine, terase sau centre de închiriat sezlonguri și odată ajuns aici, nici că vei vrea să repeți drumul… decât cu greu, la plecare.
Plaja este acoperită cu pietricele și câteva stânci răsfirate ici și colo. După-amiaza există puține locuri umbroase, astfel că trebuie să alegi momentul potrivit al zilei pentru a putea petrece cât mai mult timp la plajă sau să îți aduci o umbrelă generoasă.
Orice localnic, odată întrebat, ți-o va recomanda negreșit, deși Agios Ioannis nu duce lipsă de întinderi de nisip, însă Fakistra se remarcă prin poziția sa, ascunsă în golful dintre stânci, prin nuanțele apei albastre și sentimentul de libertate resimțit odată ajuns aici. Deși destul de mică, plaja nu este în general aglomerată.
Plaja din Skiathos – Koukounaries
Întinsă pe câțiva kilometri în sud-vestul insulei Skiathos, plaja Koukounaries este cunoscută drept una dintre cele mai populare plaje în plin sezon. Nici nu este de mirare, dat fiind nisipul fin care o acoperă, marea limpede, cu o creștere treptată în adâncime, fără valuri, datorită golfului înconjurător și micile terase aflate la bază.
Zona este bine organizată, fiind delimitate de-a lungul ei spații pentru șezlonguri și umbreluțe, câteva terase cu băuturi reci, potrivite zilelor prea călduroase de vară, căsuțe cu echipamente și ghizi dedicați sporturilor acvatice, o mică grădină botanică și o diversitate de păsări protejate, adăpostite în păduricea de lângă. Koukounaries vine chiar de la denumirea pădurii de pini care o mărginește.
În apropierea plajei se află și laguna Strofilia, unde se bălăcesc nestingherite lebede albe, negre, rațe destul de prietenoase și alte specii de păsări.
În cazul în care nu dispuneți de o mașină pe insulă, se poate ajunge aici și cu autobuzele care sosesc la intervale de 30 de minute.
Plaja din Skiathos – Kastro
Locul unde marea se amestecă cu istoria unui vechi oraș.
Drumul spre Kastro este anevoios, șerpuind pe serpentine abrupte și ușor denivelate, specifice Greciei, urmat de o potecă prin pădure, ce poate fi străbătută la pas în aproape 40 de minute. Se ajunge și cu mașina până deasupra plajei, însă drumul este destul de accidentat pe prima porțiune. Noi am preferat să renunțăm la mașină imediat ce s-a terminat asfaltul și să profităm și de o plimbare pe ultima bucată. Odată ce se termină pădurea, nu mai este umbră pe poteca ce se îndreaptă spre mare, iar dacă soarele este puternic, poate fi deranjant. Coborârea nu pune mari dificultăți, însă la întoarcere, căldura apăsătoare îți cam fură avântul.
Kastro este o plajă stâncoasă, cu valuri mari și spumoase în zilele cu vânt, cu apă adâncă și agitată. Notele aparte sunt date tocmai de aspectul locului, mai puțin amenajat, mai sălbatic.
În dreapta plajei se află o mică tavernă de familie și ea decorată în ton cu nuanțele mării, iar în stânga, de-a lungul stâncilor ascuțite, se întind ruinele așa numitului Il Kastro, oraș construit în secolul XIV pentru protecție împotriva piraților. Câteva bisericuțe din vechiul oraș își păstrează culorile, iar clopotele încă răsună agitate de turiști curioși.
Plaja din Kefalonia – Myrtos
Kefalonia a fost prima interacțiune cu Grecia, cu plajele întinse și apele albastre. Am ajuns aici cu mașina, după un lung drum și o traversare de câteva ore cu bacul din Nidri.
Citisem într-adevăr despre farmecul plajelor și culoarea mării Ionice, dar pozele îmi păreau puțin exagerate. Albastrul nu putea fi atât de pronunțat, iar marea, nici ea atât de limpede. Până am ajuns la Myrtos.
Văzută de sus, îți dădea impresia că ar fi pictată. Pietricele albe acopereau întreaga plajă, iar marea transparentă se confunda cu cerul senin. Am coborât în grabă și m-am afundat în ele, iar apa, deși destul de adâncă încă de la primii pași, nu ascundea vreun secret. Se întindea până la orizont asemeni unui voal albastru, transparent și rece. Puteai înota în larg și privi în același timp pământul așternut clar, sub tine.
Înconjurată de dealuri înverzite, plaja nu avea la momentul acela terase, magazine sau alte surse de aprovizionare. Eram doar noi, ea, soarele și marea… și bineînțeles, ceilalți turiști, puțini la final de septembrie, dar totuși prezenți, profitând și ei de vara lungă.
Plaja din Sfântu Gheorghe (Delta Dunării)
Acolo unde Dunărea îmbrățișează Marea Neagră și omul se confundă cu natura, o plajă diferită de celelalte de la malul mării, din stațiunile Constanței.
Marea Neagră este dulce și nisipul fin, iar plaja este lungă și pustie. În depărtare se zăresc doar văcuțele pătate lenevind la limita nisipului. Spre dreapta, urmând malul aproximativ o oră, e gura de vărsare a Dunării în mare, acolo unde într-o îmbrățișare strânsă se contopesc definitiv. Nu este un loc potrivit înotului, din cauza curenților puternici formați.
Drumul din sat către plajă este la fel de sălbatic, printre copaci și stufăriș, nuferi albi, egrete, lebede și stârci. Mai întâlnești din când în când câțiva turiști încărcați cu umbrele, genți pline până la refuz, pălării și câte o bere foarte rece, sfidând soarele arzător.
La final de săptămână sau în timpul festivalurilor ținute în sat, plaja se aglomerează, însă doar la intrare, unde se află și două terase cu mâncare și băuturi.
Am ales să închei lista cu o plajă de pe melegurile noastre, mai pitorească, diferită de tot ce am putea găsi în lumea largă.
Și lista plajelor poate continua, dar voi reveni și cu partea a doua, cu câteva sugestii probabil ceva mai departe de casă.