Bineînțeles că întreaga excursie a durat ceva mai mult de câteva zile, dat fiind lungul drum parcurs. Dar cele două trasee alese sunt perfecte pentru a umple aproape o zi întreagă, aşa că am preferat să le detaliez în articolul următor, pentru a ști exact ce vă așteaptă dacă porniți la drum pe culmile din Domogled – Valea Cernei.
Drumul Foișoarelor
Plecând de deasupra izvorului Diana sau alegând partea opusă a traseului, intrarea aflându-se chiar în spatele hotelului Roman, drumul foișoarelor poate fi rezumat ca o plimbare în natură, accesibilă tuturor celor dornici de puțină mișcare. Punctele de orientare aflate la intrările pe traseu, marchează obiectivele vizate și durata de parcurs până la fiecare punct. Pot fi vizitate doar câteva puncte sau se poate opta pentru un circuit, pe la foișoarele cu nume de culori și Ciorici, cel fără de culoare, cu întoarcere pe creastă sau doar pe la izvoarele șerpuite pe stâncă, până în poienile întinse, cu vedere spre oraș. Traseul se poate întinde și până la cinci ore, închizând un circuit complet, prin toate marcajele date.
Nu există niciun element dificil pe întregul drum, poate doar noroiul din pădure, în zilele de după ploaie. Poteca șerpuiește frumos și lin, lăsându-te să-i descoperi fiecare secret păstrat între copacii înghesuiți pe dealurile pline de nuanțe. Fie iarnă sau vară, traseul este deschis și accesibil tuturor.
Noi am ales, de data aceasta, o plimbare undeva la mijlocul lunii ianuarie. Am ajuns în Băile Herculane odată cu sosirea primelor ninsori, ca un semn de bun augur ce prevestea instalarea iernii. Chiar dacă s-a lăsat așteptată, a reușit să ajungă și aici, pictând în alb peisajul, în zonele mai înalte.
Fiecare foișor de pe traseu își are farmecul în priveliștea deschisă în fața sa. Aflate la diverse altitudini, puncte de popas pe circuit, începând cu foișorul verde, continuând cu cel galben, Ciorici și foișorul roșu (Elisabeta), toate îți prezintă perspectiva orașului de la o altă înălțime și din alte unghiuri, pentru ca pe final, să-ți poți forma imaginea de ansamblu asupra întregului oraș Herculane.
Izvorul Munk, undeva la jumătatea drumului, rece și proaspăt, te îndeamnă, mai ales în zilele călduroase de vară, să te răcorești ca să-ți recapeți forțele pentru a continua plimbarea, iar platoul Coronini, opus foișoarelor, te invită la o vedere completă asupra centrului orașului.
Pe traseu sunt și două peșteri, cea cu Aburi, aflată la 10 minute de foișorul Ciorici, pe o potecă ce coboară printre copaci. Numele o descrie în totalitate: un mic intrând în stâncă, de unde izvorăsc nori denși, de abur. Sunt improvizate câteva trepte pe care se poate urca până în peștera propriu-zisă, unde te întâmpină baia de aburi.
Iar la cinci minute de hotel Roman, se poate vizita și Grota Haiducilor, amenajată și ceva mai mare decât vecina ei de la înălțime, cu o istorie bogată, transformată în obiectiv turistic încă de la începutul secolului XIX.
Vârfurile Domogled
Mai solicitant decât drumul foișoarelor, cu o altitudine maximă de 1105 m (Domogledul Mare), traseul spre vârfuri durează undeva la două ore și jumătate (când nu este zăpadă) și încă două ore coborârea și poate fi abordat de orice călător familiarizat cu traseele montane.
Poteca pornește din spatele hotelului Diana sau de pe treptele de deasupra Izvorului Conteselor, direct din oraș. Drumul este bine marcat pe tot parcursul și intrarea pe traseu este semnalizată cu panouri și descrieri către toate punctele.
Prima parte, până la Crucea Albă (510 m) este prin pădure, pe zig-zaguri strânse, tot timpul în urcare. Câteva băncuțe și un foișor te ispitesc la o lungă pauză, însă adevărata urcare nici nu a început încă.
Odată ajuns sub cruce, peisajul se schimbă, pădurea fiind înlocuită pe alocuri de zone stâncoase, abrupte, însă cu o priveliște spectaculoasă spre oraș. Printre vârfurile golașe de piatră, se zăresc și foișoarele semețe de vis-a-vis, traseu parcurs cu o zi înainte, hotelul Roman, asemeni unui uriaș alb, solitar, oropsit de vreme și toate casele colorate, înghesuite în inima orașului.
Se urcă apoi spre Cruce, pe stâncile aranjate sub formă de scară, urcare asigurată printr-un lanț gros, pe post de balustradă și se continuă traseul către vârfuri. O potecă serpuiește din nou prin pădure, dar într-o urcare ceva mai abruptă, trece pe lângă grota lui Șerban (750 m), folosită pe post de ascunzătoare de cunoscutul haiduc al zonei, retrasă între stânci, dar semnalizată corespunzător și ajunge la Cărarea Pisicii.
De aici urcarea devine mai dificil de abordat, căci drumul este destul de înclinat, printre stânci, copaci golași și la final jnepeni, până se ajunge în golul alpin. Se parcurge zona de creastă, cu deschidere spre panorama orașului, printre stânci ascuțite de vânt și ploi și alți jnepeni pitici, peste o săritoare de aproximativ doi metri, însă scobită astfel încât să faciliteze cătărarea și multe zone pline cu bolovani. Abia apoi, apare triumfător, Domogledul Mic.
Contrar altitudinii mici, porțiunea parcursă între Cărarea Pisicii și Domogledul Mic este destul de stâncoasă, dar vegetația ce o îmbracă de jur-împrejur, maschează zonele mai expuse ale crestei.
Odată ajuns pe primul vârf, până pe Domogledul Mare se mai fac 20 de minute, pe o potecă ce leagă cele două vârfuri, urmărind plaiul întins și vălurit. Este mai mult o plimbare printr-o poiană parcă nesfârșită, o relaxare după urcarea abruptă dinaintea primului vârf.
Primăvara, poiana se umple de lilieci parfumați, plini de culoare, oferind tente vesele peisajului verde crud, pierdut la orizont în albastrul limpede al cerului.
De data aceasta, fiind la mijlocul lui ianuarie, traseul ne-a părut ceva mai dificil decât în turele anterioare, de primăvară-toamnă, dată fiind ninsoarea recentă, semnele parțial acoperite pe stâncile dinaintea primului vârf și poteca, și ea acoperită de zăpadă, noi fiind primii care păreau să se fi aventurat pe drumul alb. Am reușit să facem urme, stratul de zăpadă fiind undeva sub nivelul genunchilor.
Traseul ales pentru întoarcere, prin Cheile Feregari, deși mai ocolit, a fost mult mai simplu, asemeni unei lungi plimbări, alternând zonele de plai, pădurea de brazi și foioase și într-un final, cheile înălțate împrejur, ce păreau să acopere soarele cu vârfurile lor ascuțite. În aproximativ două ore am fost înapoi în oraș.
Nu este un traseu dificil, însă iarna se cere ceva mai multă atenție, dată fiind zona stâncoasă, de creastă și golul alpin, imediat după Cărarea Pisicii, cu expuneri laterale. Poteca este însă destul de lată, chiar și acoperită de zăpadă, iar stâncile și mica pădure de jnepeni pot fi folosite ca puncte de sprijin, atunci când se cer câteva traversări peste bolovanii de toate dimensiunile, rostogoliți înaintea Domogledului Mic. Imediat după primul vârf, peisajul se transformă, plaiurile întinse și domoale luând definitiv locul zonei stâncoase.
Recomand drumul foișoarelor oricărui amator de plimbare, însă vârfurile Domogled, în special iarna, doar celor cu ceva experiență, adunată din trasee anterioare.
