De ce mi-a plăcut Oradea? Exceptând lungul drum, care până la urmă și-a avut și el farmecul căutat de spiritul aventuros al călătorului, Oradea a fost per total surprinzătoare.
De ce am apreciat-o atât de mult? Am detaliat mai departe, în câteva cuvinte și imagini, ce au încercat să-i surprindă esența și să-i redea farmecul aparte.
Clădirile și centrul
Prima interacțiune a fost cu străduțele de la periferie, care mi-au adus un pic aminte de străzile Constanței, din zonele de case apropiate Tomisului. La fel organizate, la fel de verzi și umbroase, deloc însă ieșite din comun.
Șoselele cu linii de tramvai peste care mașina hurducăia din toate încheieturile, bordurile neșlefuite și micile grădinițe cu flori din jurul blocurilor nu m-au impresionat nici ele la o primă vedere.
De aici am pornit spre centru, unde priveliștea se schimbă radical.
Drumul ne-a condus pe malul Crișului, pe lângă promenada frumos amenajată și ușor, ușor au început să se contureze clădirile centrale, cu o arhitectură diversă, dar pe deplin asortată.
Stilul baroc, cu multe decorațiuni, reprezentat de bisericile impozante este completat de clădirile în linii drepte, care păstrează o simetrie atent studiată și îmbină o paletă de culori înviorătoare. Piețe aerisite și terase pline de culoare.
Modelele florale, formele curbate și motivele stilizate îmbracă fațadele luminoase.
Pornind plimbarea din Piața Unirii spre strada Vasile Alecsandri, ocolind Crișul si cotind spre Republicii, întorcându-ne apoi în Piața Ferdinand, am traversat un oraș cu note distincte. Nu a semănat deloc cu altele vizitate. Diferit de București, distanțat de Cluj, cu o tentă aparte în fața Timișoarei, Oradea ne-a surprins prin stilul abordat, prin cădirile îngrijite și aerul artistic.
Ne-a lăsat impresia că Gaudi a trăit aici și a inspirat pe alocuri centrul. Câteva case și palate mi-au amintit de frumoasa Barcelona, cu rotunjirile balcoanelor și detaliile fațadelor.
Clădirea Primăriei, simbolul falnic al Oradei, Palatul Vulturul Negru, Palatul Levay, teatrul Regina Maria, Bazarul cu influențe renascentiste, Casa Poynar, Hotelul Astoria, și el fost palat sau Palatul Moskovits, toate se amestecă în decorul complex, cu tente puternic moderniste, o transpunere a stilului Art Nouveau, a influențelor fostului imperiu austro-ungar.
Unici sunt și cei trei sequoia uriași, Oradea fiind singurul loc din România unde se află trei astfel de arbori, care veghează de sus orașul, din curtea școlii Dacia.
Din păcate nu sunt puși în evidență așa cum ar merita. Am fi putut trece lejer pe lângă, fără să-i remarcăm.
Un sequoia uriaș se află și în fața Cazinoului din Băile Herculane.
Terasele, atmosfera și prețurile
Zona centrală, deși mai elegantă și mai îngrijită decât cea a capitalei, aglomerată de terase și baruri vesele, are prețuri aproape înjumătățite față de București. Sau cel puțin așa mi-a lăsat impresia.
Atmosferă este mai liniștită, deși este destul de plin la orice oră. O vibrație vioaie stă ascunsă în fiecare colț de stradă.
Am băut o bere bună la Csíki Sör, cum ar fi de omis, iar în Piața 9, aflată pe strada Decebal, într-o zonă de magazine, ne-au gătit combinații spectaculoase de burgeri, costițe, pui copt și cartofi. Pizzeriile nu se lasă nici ele mai prejos când vine vorba de stiluri culinare împrumutate, respectând rețetele clasice italienești.
Am prins în vizita noastră și festivalul de film TIFF, așa că în fiecare seară puteau fi urmărite proiecțiile din Piața Unirii.
Faleza de pe Criș
Am înlocuit Lacul Morii cu Crișul în diminețile senine, alergând pe faleza măturată de sălcii. Aerul proaspăt, drumurile mai puțin înghesuite, culorile parcă mai pronunțate, ne-au conturat zilele de toamnă timpurie.
Din păcate, deși avem și noi Dâmbovița care traversează Bucureștiul, nu s-a profitat de ea. Crișul în schimb își conduce mândru promenada de-a lungul orașului, cu băncuțe ici și colo și localnici fericiți. Este ideală pentru o tură de alergat în zorii zilei sau pentru contemplat seara luminile orașului, în zare.
Stufărișul bogat, sălciile parcă veșnic verzi, lebedele și rațele gălăgioase te scot puțin din atmosfera urbană.
Pentru Băile Felix
La 10 kilometri de Oradea, ne-am relaxat pentru o zi și la Băile Felix.
Am traversat spre centru stațiunea plină de hoteluri înalte și câteva terase, pe alocuri aglomerată, pe alocuri uitată parcă de vreme, dar încă faimoasă pentru apele termale, cu efecte curative.
Lotus Hotel & SPA ne-a întâmpinat cu piscine exterioare și interioare, câteva tobogane, șezlonguri cât cuprinde și baruri cu bere foarte rece. O zi plină în bazine de toate tipurile și la toate temperaturile.
Aș prefera totuși o vizită aici în sezonul rece, fiindcă piscinele încălzite nu se prea pretează zilelor calde din mijlocul lui septembrie.
Intrarea a fost 130 RON pentru întreaga zi, dar condițiile și diversitatea și-au câștigat investiția.
De văzut aici și lacul cu nuferi, un simbol al stațiunii, destul de aproape de Lotus.
Deși un oraș destul de mic, Oradea are o eleganță clasică, ce-i poartă renumele pretutindeni.
