Trasee în Mehedinți şi Cernei, pentru cei mari și cei foarte mici

După câteva luni bune de pauză, care mi-au părut o mică eternitate, mi-am reluat uşor, uşor, călătoriile. Încă nu foarte departe de casă, dar de data asta într-o formulă extinsă. Şi nici că aş fi nimerit anotimp mai potrivit decât primăvara, când natura-ntreagă pare să colaboreze cu mine pe toate planurile.

Totul este atât de limpede şi parfumat. Păsările nu au stare, florile împânzesc orice colț, țârâit, bâzâit, foşnet de insecte pretutindeni, viață. O forfotă continuă. Doar trebuia să-şi facă meritată aşteptarea!

Că tot povesteam de formula extinsă, drumurile-mi vor fi de acum adaptate noului membru, de aproape şase luni. Dar nu se vor împuțina şi nici nu-şi vor pierde consistența, ba dimpotrivă.

Dacă în martie, spre final, am încercat Dihamul încă înzăpezit, iar în aprilie cabana Postăvaru, pe o scurtă ploaie, acum am îndrăznit să lăsăm ceva mai în urmă Bucureștiul şi ne-am îndreptat spre munții Mehedinți şi Cernei, pe o vreme însorită.

Ne-am întors în Herculane, stațiunea fantomă, care îşi păstrează aerul, deşi bătrânesc, totuşi boem. Sau cam aşa o percep eu de fiecare dată când reuşesc să o întâlnesc. Patru zile mi-au părut cam multe pentru o vacanță aici, dar trebuia sa compensăm cumva lungul drum. Surpriza a fost însă că ar mai fi mers câteva. Şi nu oraşul în sine ne-a convins de data asta, ci drumețiile dimprejur.

Cam aşa a decurs vizita noastră: cu multe plimbări în natură.

Traseul Foişoarelor

O zi am umplut-o pe Drumul Foişoarelor. Deşi mai urmasem de câteva ori traseul, acum, în plină primăvară, a părut să mi se prezinte cu totul nou, exotic chiar. Pădurea are tentă mediteraneană şi contrastele sunt puternice. Poteca este în continuare bine marcată, cu toată aglomerarea de vegetație şi nu pune dificultăți nici chiar cu cele peste şapte kilograme cărate în marsupiu.

Ne-am oprit din când în când în punctele de odihnă şi belvedere spre munții împăduriți, cu crestele albe şi stâncoase ițite printre copacii foarte verzi. Foişoarele cu nume de culori ne-au invitat la locuri de popas, iar platourile întinse, la câteva clipe de visare.

Traseul a fost o încântare nu doar pentru adulți, ci şi pentru cel foarte mic, atât cât a înțeles din el. Fericire pură şi verde crud.

Plimbarea poate dura o oră, două, trei, şapte. Depinde cât ai chef să străbați din drum. Sunt multe puncte pe indicatoare: foişoare, platouri, poieni, izvoare. Poteca te conduce pe la fiecare, unele aflate mai aproape, altele mai departe de locul de plecare. Nu sunt zone dificile, ci doar poteci şerpuitoare, care urcă şi coboară pe culmile pline.

Există mai multe variante de a începe traseul: din cartierul Zăvoi, de la Izvorul Diana și alte câteva zone marcate cu indicatoare. Noi am pornit de la Biserica Romano-Catolică, din Piața Hercules.

Cheile Țăsnei

O altă zi ne-a purtat în Munții Mehedinți, în Cheile Țăsnei. La doar 15 kilometri de Herculane, ne-am relaxat într-o plimbare uşoară de-a lungul Țăsnei, printre pereții înalți de piatră.

Am ajuns cu maşina la baza traseului, care porneşte de la pensiunea Dumbrava. De aici drumul urcă o jumătate de oră prin pădure până la intarea în chei, pe două variante cu aproximativ aceeaşi durată de parcurs, dar cu puncte de pornire diferite, unul mai abrupt, altul mai drept.

Traseul prin chei se parcurge într-o oră şi jumătate, fiind mult mai lin decât începutul şi traversând Țăsna în câteva locuri. Pare ceva mai sălbatic, mai ales că am nimerit şi o perioadă mai puțin turistică, dar foarte călduroasă. Spre final, se coboară şi la Moara Dracilor, pe care o zăreşti din potecă, iar la 10 minute mai sus este o stână unde se pot degusta preparate tradiționale pregătite de ciobani: brânzeturi proaspete, mămăliguță caldă. Mi-a lăsat gura apă doar când am citit anunțul aflat pe o foaie lipită de copac. Din păcate nu era nimeni acum… Poate că liniştea de care mă bucuram mai devreme i-a îndemnat pe ciobani să ia o pauză.

De la stână se iese în Poiana Țăsnei, unde am încheiat şi noi traseul cu o baie de soare. Se poate continua către Poiana Balta Cerbului, Fântâna Moşului sau Ogaşul lui Roşeț, distanțele fiind aproximate între două şi şase ore.

Returul ne-a fost pe acelaşi drum, iar per total, cu toate pauzele, am parcurs cheile în patru ore şi jumătate.

Cascada Vânturătoarea

La un kilometru de traseul spre chei, mai aproape de Herculane, începe şi traseul care duce la cascada Vânturătoarea din munții Cernei.

Marcat cu o oră şi jumătate, noi l-am parcurs la urcare în doar 50 de minute. Este un traseu uşor, care nu pune probleme nici celor mai mici „cățărători”, dacă este urmat cu atenție.

La fel ca şi precedentul, drumul debutează cu o urcare în forță prin pădure, de aproximativ 20 de minute, care să-ți dea un pic de zvâc… sau să îți taie tot elanul. Abia apoi devine mai lejer. Totuşi, nu mi s-a părut la fel de prietenos pentru o plimbare cu micuțul drumeț. Poteca este destul de înclinată şi poienițele, pe care speram să le întâlnesc ca locuri de popas, lipsesc cu desăvârşire. Pentru odihna am apelat la pietre mai mari, neregulate şi destul de incomode.

Este un traseu scurt şi în mod normal nu ar fi fost necesare opriri, dar cel mai mic plimbăreț are nevoie de o pauză de la marsupiu. La fel şi noi.

Odată ajunşi la cascadă, am traversat-o pe lângă peretele lateral şi am poposit lângă pereții amenajați pentru cățărat. Am întâlnit aici mulți străini veniți pentru a escalada stâncile lustruite.

Coborârea a fost ceva mai anostă şi alunecoasă, dar relativ rapidă şi ea. Cam 50 de minute cu două pauze generoase.

Cam aşa s-au prezentat scurtele plimbări cu cel foarte mic. Au mai rămas Cheile Feregari, care cred ca ne-ar fi oferit o perspectivă interesantă în plină primăvară. Poate data viitoare. Deja al treilea traseu a părut să îl obosească puțin, aşa că nu am vrut să exagerăm.

Articole similare:

Muzee celebre din Europa Top 5 castele vizitate Băile Herculane – Uitate de oameni, pierdute în timp Tipuri de călătorii și parteneri potriviți de drum Córdoba, o vizită de-o zi