Nisipul din Maroc

Nu voi insista pe descrieri și orașe, pe mâncăruri și recomandări, ci voi puncta câteva aspecte inedite din călătoria în Maroc și anume, cum să te descurci fără cazări rezervate cu multe luni înainte… de fapt fără cazări rezervate deloc și fără să mai fi fost în afara țării până atunci. Tot ce aveam la îndemână erau un grup de prieteni veseli și determinați, un plan flexibil de călătorie și mult entuziasm.

Era prima aventură din multe ce aveau să urmeze. S-a întâmplat în mai 2013, în preajma Paștelui

Fără prea mulți bani economisiți și fără a ști exact ce presupune, am acceptat pe nerăsuflate propunerea primită într-o seară, când, în fața televizorului, discutam cu prietenul de atunci un posibil plan de călătorie în Barcelona. Nici bine nu puseserăm la punct detaliile, căci un telefon târziu a schimbat cursul firesc al lucrurilor.

– Alo, Anda. Se amână Barcelona. Am găsit o ofertă de nerefuzat, dar trebuie luată cel târziu mâine și vom pleca în câteva luni (una și jumătate mai exact)! răsuna de la celălalt capăt vocea entuziasmată a unui mare pasionat de călătorii.

M-am întors către prietenul meu, după ce am încheiat discuția și am aflat minimul necesar și am exclamat:

– Plecăm în Maroc!!!

Iar el a raspus… plecăm, cam cu jumatate de gură, dar cu un zâmbet aprobator.

Și așa planul a început să curgă, călătoria să se detalieze, discuțiile să prindă contur. Câteodată e bine să nu ai prea mult timp de gândire la dispoziție, deoarece riști să pierzi din elan și din cauza prea multor opțiuni, să-ți înfrânezi spontaneitatea.

Urma să zburăm în Milano, Italia și apoi spre Casablanca, Maroc

Evident, nu aveam banii necesari pentru întreaga călătorie, drept pentru care am apelat la șeful meu, mai înțelegător de fel, expunându-i problema din timp și cerându-i un avans considerabil la final de aprilie și anume, încă un salariu, ca să-mi pot împlini ‘visul’. Punct rezolvat rapid. Nici nu mai conta cum aveam să mă descurc apoi, știam că toate se vor rezolva la timpul lor, nu era cazul să îmi bat prea mult capul și să-mi tai elanul. Roata începuse să se învârtă și putea fi împinsă doar înainte.

Nici măcar pașaportul nu exista, drept pentru care am mai avut puțin de alergat pe la diverse instituții pentru a-l obține în timp util (pe vremea aceea procedura era greoaie și se cereau mai multe drumuri în diverse locații pentru taxă, poze, acte etc). Acum totul decurge foarte simplu.

Zilele s-au scurs rapid, entuziasmul a crescut peste limită, pregătirile au fost făcute, componența grupului puțin schimbată, luna mai a venit și cei șapte plimbăreți s-au reunit în aeroport pentru plecare. Urma să se alăture și al optulea coleg de drum, dar venind din Anglia, am stabilit întalnirea direct în Casablanca.

Nu dormisem prea mult în seara respectivă, probabil din cauza emoțiilor primului zbor sau poate a faptului că la ora trei, în aceeași noapte trebuia să ajung în aeroport… sau poate din cauză că pisica a fost foarte agitată, trăind parcă alături de mine forfota plecării.

În aeroport, deși intenționam să renunț la viciul fumatului, am terminat rapid două țigari abia resimțite în tumultul sentimentelor dinaintea primului zbor, am agreat că voi sta eu la geam pentru poze și am pornit.

Nu vă pot povesti prea multe despre acest drum, decât o decolare lină, aproximativ două ore de somn și aterizarea într-un Bergamo, care m-a dezamăgit profund la prima vedere, ploios, gri, aglomerat și rece.

Aveam o zi întregă de plimbat în Milano, după aproximativ o oră de mers cu autobuzul din Bergamo, fără umbrele și fără obiective de vizitat, căci am decis să reducem costurile la minimum. Apoi reveneam în Malpensa (aeroportul de unde aveam zborul spre Casablanca), cam pe la opt, cu ultimul autobuz, urmând să batem aeroportul în lung și-n lat până pe la trei, când am fi avut zborul de legătură. Ne plăcea tare ora asta târzie de călătorit.

A fost o zi lungă și umedă, dar despre Italia vă voi povesti detaliat în pagina proprie, deoarece acest popas în Milano nu a închegat vreo poveste .

Atunci am mâncat însă prima pizza italiană, am degustat primul Pecorino Romano și am savurat prima bere Peroni, alături de un ristretto mult prea tare.

Și mai lungă a fost însă așteptarea din aeroport. Oameni înghesuiți pe scaunele din plastic, tari și incomode, încercând să doarmă sau să își omoare timpul berechet rămas, la fel ca și noi de altfel. O oră, încă una, o bere, o discuție, o glumă fără haz, timpul parcă se hotărâse să mai zăbovească puțin peste sărmanii călători, asemeni unui ceas stricat care își mișcă acele de două ori înainte și o dată înapoi.

Alb de Casablanca

Dar am plecat, cu greu, dar am făcut-o. Încă două-trei ore și vom fi acolo, pe aeroportul Mohammed V din Casablanca. Și cum istoria tinde să se repete, la fel și somnul plăcut s-a instalat de îndată ce am decolat și m-a însoțit până la aterizare.

Când am deschis ochii și am zărit peisajul, am fost orbită de atâta alb. Ca un cearșaf nou dintr-o casă veche ce îmbracă toată mobila din jur în alb imaculat, contrastul amplificându-se prin încercarea de a acoperi aspectul puțin degradat de trecerea timpului. Oriunde priveam, decoruri albicioase își pierdeau conturul în soarele african, estompat și el parcă de un val prăfuit.

Am închiriat rapid două mașini din aeroport, fără formalități legale, pur si simplu am fost abordați, prețul ne-a convenit, mașinile au fost familiare (clasicul Logan), ne-am urcat și am pornit.

Un tur aproape complet al Marocului

Incepea un tur stabilit din timp, dar nu bătut în cuie, Casablanca – Marrakesh – Essaouira – Agadir – satele din Atlas – Ait Ben Haddou – Ouarzazate – Merzouga – o noapte în deșert – Fes – Meknes – Volubilis – Rabat, de-a lungul căruia, fără prea mari bătăi de cap și cu un buget restrâns, am fost ghidați de fiecare dată de localnici binevoitori către un loc de cazare, cu decor specific, pentru doar câțiva dirhami.

Marrakesh-ul a rămas cap de listă

Părăsind Casablanca, ne-am stabilit pentru două zile în Marrakesh, unde am decis să și revenim în anii ce vor urma. Marrakesh, cu a lui Medina, piața cu munți de condimente îmbietoare, femei ce puteau picta cu Henna orice parte a corpului, barbați cu flaute ce faceau cobrele să danseze mlădios, mi-a părut un oraș impresionant, scufundat în miresme și culori.

A urmat un lung drum al contrastelor. În peisajul deșertic, nesfârșit, își facea parcă natural apariția un palc de vegetație de un verde orbitor, traversat din când în când de un pârâu pe marginea căruia, femei acoperite din cap până-n picioare cu burka neagră (deși temperatura depășea 30 de grade) spălau de zor rufe insipide, albe, gri, negre, roșu foarte decolorat, abia perceput ca o culoare.

Doar vegetația și cerul delimiteau contururi. Râul, femeile, coșurile cu haine, toate se pierdeau în decorul văratic.

Ait Ben Haddou, scena numeroaselor filme

De amintit și oprirea de o zi din Ait Ben Haddou, sat tradițional pre-saharian, cu clădiri din pământ, înconjurate de ziduri, parte din patrimoniul UNESCO și platou de filmare al numeroaselor pelicule celebre: Gladiatorul, Mumia, faimosul serial Game of Thrones și lista poate continua. E lesne de înteles motivul.

Sate pitorești din munții Atlas

Am stat preț de o zi și în satele de la poalele munților Atlas, sărace dar nuanțate, cu oameni simpli și primitori, care ne-au gătit ce aveau mai bun în prăvălii, pentru sume modice.

Deși cazările găsite în grabă, pe bani foarte puțini (maxim 20 RON de persoană pentru o cameră de două sau patru paturi, cu sau fără baie, cu sau fără ferestre) nu arătau excelent, ne-am bucurat de fiecare dată de o experiență autentică. Am cunoscut oameni diverși, care ne-au ghidat spre locațiile căutate, ne-au prezentat cum au putut zona (limbile vorbite, pe lângă arabă sunt franceza și spaniola) reușind să descoperim tot ce era aparte în fiecare oprire.

La „poalele” deșertului Sahara

În Merzouga, am lasat mașina și am pornit expediția de două zile în Sahara. La fel cum ne-am obișnuit, am fost abordați și îndrumați către locul de unde un ghid ne-a condus spre tabăra amenajată în deșert sub forma de corturi înalte, de 10-15 persoane, cu activități specifice, dune de jur împrejur, tajine cald și bătăi ritmice la darabane.

La intrarea în deșert, câțiva copii vindeau pui de coioți, o imagine mai puțin familiară.

Orașele de la ocean

Au urmat frumoasele Essaouira (sau ‘Cea bine desenată’) și Agadir, orașe portuare întâmpinând oceanul, asaltate de pisici și pescaruși ce munceau cot la cot cu pescarii pentru o bucată proaspată de pește.

Piei vopsite în Fes

Și Fes, cu a sa fabrică de confecționat și vopsit obiecte din piele, fabrică în interiorul căreia accesul femeilor era interzis, dată fiind munca bărbaților la temperaturi ridicate, dezgolindu-și astfel busturile transpirate și solicitate.

Gențile, sandalele, gecile și multe alte obiecte din piele de cămilă erau apoi expuse și vândute la prețuri mici în magazinele și tarabele locale.

Și romanii au trecut pe aici

Un mic ocol și până la Volubilis, renumit sit arheologic roman, abandonat în jurul anului 280.

O capitală cu peripeții

Am încheiat plimbarea cu Rabat, capitala aglomerată și presărată de tarabe, care mai de care mai ofertante, de unde ne-am și aprovizionat serios cu ulei de argan (deși colecționaserăm deja câte o sticluța din fiecare locație) și înapoi în Casablanca, cu o Dacie pe care au părasit-o puterile pe autostradă, urmată de un drum spre aeroport cu mașina de tractat și reluarea unui traseu cunoscut Casablanca-Milano-acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *