Nu demult descoperite, dar incluse într-o rutină plăcută în zilele reci, stațiunile cu ape termale mi-au recreat căldura verii în mijlocul naturii, în orice zi din an.
Le prefer întotdeauna iarna sau în zilele ploioase și reci, tocmai datorită contrastului creat de frigul de afară, care îți contractă toți porii, disipându-se apoi rapid, în apa caldă, ce-ți dezmorțește fiecare simț. Chiar în acel moment lumea pare că se oprește pentru o clipă în loc și respiră lung.
Dacă bazinele se află la exterior, conturate și de o priveliște aparte, de munți cu creste înzăpezite sau păduri dese împrejur, natură proaspătă și rece, atunci tabloul este într-adevăr complet.
Sunt câteva stațiuni din România care-ți oferă confort și relaxare, profitând din plin de apele termale. Unele sunt amenajate sub formă de piscine interioare sau exterioare, în complexe hoteliere cu saune și programe sofisticate de masaj, pentru o experiență completă. Altele sunt captate în ștranduri, cu diverse facilități pentru adulți și copii, cât să te țină ocupat întreaga zi. Și mai sunt și cele create doar de natură, sălbatice, în bazine improvizate, dar accesibile doritorilor.
Unele funcționează doar în anumite perioade din an, majoritatea însă sunt deschise tot timpul, tocmai datorită apelor calde, cu efecte curative, preferate și în sezonul rece.
Călimănești – Căciulata
Deși o stațiune cu care nu am rezonat pe de-a-ntregul, hotel Izvoare m-a convins să revin cândva.
Bazine cu apă termală se găsesc în zonă din plin. Totul pare să se desfășoare în cadrul hotelurilor, fiind o stațiune mai puțin animată în rest. Sau cel puțin nu în perioada aleasă de mine.
Bazinele de la Cozia Aqua Park, cu ape termale ce ating temperaturi de până la 37 de grade, atât la interior, cât și la exterior, cu tobogane și un mic bar, te invită aici în orice anotimp. Destul de aglomerate totuși, fiind unul dintre cele mai cunoscute complexe cu bazine termale din stațiune.
Întregul parc acvatic dispune de 11 bazine interioare şi exterioare, tobogane, un restaurant/autoservire și numeroase șezlonguri. Intrarea este 35 ron in timpul săptămânii și 40 ron în weekend, pentru trei ore și jumătate. Doar o parte dintre facilitățile oferite funcționează în sezonul rece.
Am ales însă hotel Izvoare, unde ne-am și cazat. Un singur bazin termal exterior, cu o temperatură de 37-38 grade și servire direct de la restaurantul hotelului pe malul piscinei, sezlonguri, un ciubăr și o priveliște spre munte.
Hotelul Izvoare din Căciulata dispune de 110 locuri de cazare și prețul unei camere duble începe de la 390 ron, cu mic dejun inclus, iar preparatele din restaurant sunt inventive și delicioase. Bazinul şi ciubărul, cu vedere spre cabana Cozia definesc câteva zile relaxante.
Băile Felix
Renumite pentru apele termale curative, Băile Felix și vecina Băile 1 Mai oferă numeroase locuri de agrement cu piscine termale.
Lotus Therm Spa&Luxury Resort este într-adevăr deosebit, exotic, variat. Felixarium, aquapark-ul resortului, te îmbie cu numeroase bazine interioare și exterioare, decoruri aparte cu grote și mici cascade, tobogane, un SPA elegant cu saune la alegere, o cameră de gheață și masaje relaxante. În zona exterioară sunt un bar și un restaurant unde se poate servi și prânzul.
Accesul din afara hotelului se face contra cost. 130 ron, pentru toate zonele. Iar o cameră dublă la Lotus Therm Spa costă undeva în jur de 1100 ron, incuzând micul dejun și accesul în Felixarium.
Hotel President nu se lasă mai prejos când vine vorba de ape termale, cu al său aquapark, care însă nu egalează oferta Lotus. Și aici se găsesc 14 bazine interioare și șase exterioare, tobogane, saune variate, baruri și un restaurant, plus două centre de masaj. Dar amenajarea nu se ridică la standardele Felixarium.
Toboganele nu funcționează în sezonul rece, dar piscinele exterioare sunt deschise și chiar se organizează ocazional băi cu spumă.
Destul de aglomerat înaintea sărbătorilor și nu la fel de pretențios ca Lotus, unde în această perioadă accesul din afara hotelului nu este permis. Intrarea costă 40 ron pentru cinci ore.
Ștrandul Apollo Felix, deschis tot timpul anului, te așteaptă și el cu patru piscine exteriore și șase interioare, paturi de hidromasaj și tobogane (doar o parte funcționale în sezonul rece). Accesul pentru o zi este 50 ron, iar după ora 15:00, 40 ron.
Zone de Wellness și SPA se gasesc cam în toate hotelurile din zonă, fiind definitorii în alegerea locului de cazare, pe lângă piscinele cu ape termale. Hotel Internațional, Nufărul, Mureș, Poienița sau Termal, cu prețuri adaptate condițiilor oferite.
Băile Herculane
Spre deosebire de stațiunile colege, care se bucură și ele de privilegiul apelor termale, în Băile Herculane, în mai multe locuri din oraș există bazine în aer liber, amenajate sau mai puțin întreținute, neaparținând hotelurilor, care pot fi accesate de oricine: bazinele cu apă sulfuroasă din apropiere de 7 izvoare, cele două bazine cu iod din fața hotelului Roman, care au fost reamenajate și unul chiar pe râul Cerna, lângă Băile Venera.
În funcție de temperatura apelor din anul respectiv, poți avea norocul să le prinzi foarte calde sau să pleci un pic înfrigurat iarna. Cele din apropiere de 7 izvoare sunt calde în permanență. Sau cel puțin aici ne-a surâs mereu norocul.
În rest se regăsesc bazine numeroase în incinta hotelurilor Roman, Diana, Afrodita și altele din zonă, la interior sau exterior, cu saune și programe complexe de masaje și tratament.
Prețul unei nopți de cazare pornește de la 300 ron, în funcție de condițiile alese, cu acces la piscine, dar fără opțiuni de masaj sau tratament incluse.
Băile Balvanyos – Covasna
Reprezentativ pentru Covasna este Balvanyos Resort.
Grand Santerra SPA se poate lăuda cu bazinele termale interioare într-un ambient intim, bazinele pentru hidromasaj, cu o temperatură ce depășește 35 de grade, o piscină exterioară la 24 de grade, un jacuzzi exterior, o saună decorată cu crenguțe parfumate de brad, o cameră salină, masaje de relaxare și un bar care le deservește.
Toate sunt completate și de o priveliște deosebită, hotelul fiind situat pe drumul ce leagă Târgu Secuiesc – Băile Balvanyos – Bixad, la marginea pădurii, înconjurat de natură.
Prețul de intrare pentru trei ore, în cazul vizitatorilor, este de 70 ron în timpul săptămânii și 100 ron în weekend. O cameră la hotel începe de la 600 ron, cu mic dejun bogat inclus și acces nelimitat la Grand Santerra SPA.
Piscinele termale își merită reputația câștigată de-a lungul timpului și măcar o dată pe an mi-am propus să ajung aici.
În plus, efectele lor benefice sunt binecunoscute și trebuie exploatate. Dar mai ales contrastul creat de vremea rece și căldura apelor din bazinele exterioare, trăite concomitent, ca două realități perfect îmbinate.