Am ajuns în Lisabona chiar de ziua Portugaliei. Dar prea târziu din păcate ca să ne mai putem bucura de ea. Avionul tardiv din Terceira, un zbor de două ore și jumătate, plus încă o oră pierdută cu schimbarea de fus orar, au compromis ziua. Și nu era singura, căci la fel a părut la o primă vedere și vizita noastră aici.
Totul a început prost. Am luat metroul din aeroport până aproape de Amadora, unde era hotelul nostru. Rezervarea în Lisabona am făcut-o, fără vreun motiv anume, în ultimul moment, ceea ce a dus la limitarea opțiunilor de cazare și alegerea Amadorei. Care, ulterior s-a dovedit totuși a nu fi o alegere prea rea. Drumul cu trenul din Amadora, stația aflându-se la câteva minute de hotel, până în centru, dura cam 15 minute. Plus că, din aceeași stație aveam și un tren direct spre Sintra, căreia urma să-i facem o vizită de-o zi. Ca poziție, avea un avantaj.
Dar sosirea a fost cum nu se poate mai spectaculoasă. Am ajuns cu metroul din aeroport, aproape de miezul nopții, în Reboleira și ne-am hotărât să nu mai luam trenul până la cazare, ci să mai mergem cele 15-20 de minute rămase pe jos.
Ne-au întâmpinat câțiva oameni ciudați, care voiau să ne vândă diverse sau să le dăm niște bani. Grupuri cam dubioase strânse la colț de stradă, iar în zonă totul închis. Ne diferențiam clar ca și turiști, după bagaje, aparat foto și alte cele și atrăgeam destul de mult atenția. Așa că nu voiam să mai petrec prea mult timp prin preajmă.
Am ajuns și la hotel, descurajată și foarte dezamăgită, mai ales că nici cazarea nu era tocmai ideală, deși prețul fusese măricel. Un hotel zgomotos, care m-a dus cu gândul într-o primă fază la un sex hotel, după toate sunetele venite din camera de deasupra. Un geam care dădea spre bucătăria unui restaurant și spre curtea interioară a unui bloc, în care zăceau câteva păpuși dezmembrate. Un peisaj destul de straniu și un puternic miros de mâncare.
După un duș fierbinte, m-am culcat cu gândul la ziua următoare, care clar trebuia să fie mai bună decât cea de azi. Așa s-a și întâmplat, însă nu chiar de la primele ore.
Dimineața, după un mic dejun în care revenirea la pasetis de nata, căci pe insule nu erau atât de populare, mi-a mai colorat ziua, am pornit spre centru, să vedem și inima orașului.
Amadora avea deja un alt aspect sub primele raze calde ale soarelui. Părea ordonată, cu străzi late și oameni grăbiți spre treburile zilnice. Nu este o zonă prea turistică. Iar peisajul de aseară se disipase în lumina dimineții.
În centru era destul de multă dezordine. Probabil că fusese o petrecere de pomină de ziua națională, căci străzile arătau ca după o noapte grea. Încă nu eram impresionată. Și asta cred că din cauza insulelor Azore, în care petrecusem o săptămână jumate de liniște și natură proaspătă, curată, verde. Era o discrepanță uriașă, dar aveam nevoie și de puțină agitație. Doar că trecerea a fost un pic mai grea.
Orașul mă strângea. Aglomerația îmi sufoca simțurile. Aveam nevoie de timp să-mi reiau ritmul. Abia atunci voi putea vedea farmecul Lisabonei. Poate că acum judec greșit, fiindcă trăiesc încă în mica lume construită pe insule.
Am găsit Lisabona mult mai călduroasă decât Azore, chiar și decât Porto. Soarele se resimțea arzător și vântul nu părea să adie deloc. Un pic chinuitor, dar specific verii.
De vizitat în Lisabona
Muzeul Maritim
Ne-am plimbat prin centrul aglomerat și pe faleza lungă, până am ajuns la primul lor obiectiv faimos, în Praca do Imperio. La Mănăstirea Jerónimos, unde se află mormântul lui Vasco da Gama, declarată și patrimoniu UNESCO. Nu se putea intra însă, căci coada se întindea cumva în ambele direcții ale trotuarului, probabil în funcție de intervalul orar ales.
Am trecut mai departe și în imediata apropiere ne-am oprit la Muzeul Maritim, dedicat istoriei navigației în Portugalia. Aici era lejer, doar câțiva pasionați de bărci, hărți, machete, instrumente de navigație și istorie.
Intrarea a fost 7 euro, dar ar fi fost inclus în Lisboa Card, pe care nu îl achiziționaserăm încă.
În continuare lui se află și Planetariul, care face parte tot din Muzeul Marinei.
Lisboa Card
Intrările separate la obiective pornesc de la 6, 7 euro și urcă proporțional cu popularitatea lor și colecțiile expuse, așa că am optat pentru Lisboa Card, mult mai avantajos. Este un card de acces care se poate achiziționa pe 24, 48 sau 72 de ore și asigură intrările în peste 30 de muzee și monumente, transport cu tramvaiul, trenul, metroul, autobuzul și funicularul, plus alte reduceri la restaurante sau obiective neincluse în lista celor gratuite.
Prețul variază în funcție de perioada de valabilitate, astfel:
- 24 ore – 22 euro
- 48 ore – 37 euro
- 72 ore – 46 euro
Cardurile se pot cumpăra online, din aeroport sau de la centrele marcate cu Tickets. Timpul se contorizează din momentul în care cardul este scanat prima oară la o intrare, așa că poate fi achiziționat oricând înainte.
Am aflat atunci că lunea toate muzeele de stat sunt închise, prin urmare trebuia să ne planificăm vizitele ținând cont și de acest aspect. Mai ales că luni era una din zilele noastre pline în Lisabona.
Turnul Belém
La 20 de minute de muzeu, traversând un parc foarte aglomerat, este și faimosul turn Belém, înconjurat de apă, cu acces pe un pod înghesuit de vizitatori.
Bineînțeles că toate obiectivele cunoscute erau aglomerate, așa că am stat cam 10-15 de minute la coadă până am putut intra.
Turnul Belém este un simbol al Portugaliei din perioada marilor descoperiri, fiind construit în 1515, ca o fortăreță de apărare la intrarea în port. A servit și ca punct de îmbarcare/debarcare pentru exploratorii portughezi.
Este o îmbinare de stiluri arhitecturale, marcându-și rolurile avute de-a lungul timpului, în diferite etape din istorie.
La urcarea în turnul de patru etaje se formează în general cozi și se oferă accesul în număr limitat, deoarece scările sunt foarte înguste și nu se poate circula pe ambele sensuri. La parter se află o cisternă cu bolți, la etaje camera guvernatorului, cu rol administrativ și camera regelui, iar la ultimul etaj, capela, cea mai complexă din punct de vedere arhitectural.
Prețul unui bilet este 6 euro, dar și el intră în Lisboa Card.
Muzeeul Național de Mașini și Muzeul de Mașini Antice
Mai departe, am continuat plimbarea în Praça Afonso de Albuquerque. Aici sunt două muzee care expun o serie de trăsuri elegante, de colecție, bine întreținute, unele aparținând casei regale și prototipuri de automobile din secolele trecute.
Biletele de intrare sunt 8 euro, dar ambele sunt acoperite de Lisboa Card.
Nu aveam planificate prea multe vizite în Lisabona, mai ales că urma să petrecem aici o perioadă destul de scurtă și încă nu rezonam cu orașul.
Am setat punctele importante de văzut și am pornit din nou spre centru.
Tramvaiul 28
Și am găsit vechiul tramvai 28, pe ruta căruia puteam bifa o parte dintre ele. Este un simbol al Lisabonei, inaugurat în 1914, care te poartă într-o călătorie în timp pe străzile cu aer medieval.
Traseul se întinde pe 7 kilometri, între Martim Moniz Square și Prazeres. Dacă nu îl iei din capete, este foarte posibil să fie destul de aglomerat și plimbarea în sine devine o aventură, fiind ca un Roller Coaster, cu viteză mică, pe dealurile orașului.
Poți admira astfel toate străduțele înguste, care urcă și coboară printre clădirile colorate, unele cu fațade impresionante, piețe aglomerate și mânăstiri: São Vicente de Fora, Basílica da Estrela sau Sé, oameni, terase, agitație, vechi monumente, cartiere și restaurante elegante sau parcuri animate. Unii fotografiază tramvaiul și îi saluta trecerea, recunoscându-i statutul inedit.
Tramvaiul 28 circulă la intervale de aproximativ 10 minute, iar întregul traseu durează undeva aproape de o oră.
Şi așa am descoperit festivalul…
Lisabona petrece
Am văzut din tramvai câteva piețe zgomotoase, pline de oameni veseli, cu terase improvizate, învăluite de fumul grătarelor, scene și decoruri de sărbătoare. Am aflat apoi că era festivalul scrumbiei și că se desfășura pe toate străzile centrale.
Se pare că în Lisabona, pe timp de vară și nu numai, se organizează diverse festivaluri, care animă întreg orașul.
Odată cu lăsarea serii, străzile deveneau neîncăpătoare. Multă lume viu colorată, grătare pe care sfârâiau scrumbii și cărnuri pentru bifana, bere cât cuprinde, muzică și dansuri lipsite de inhibiții. Unele erau amenajate, altele se desfășurau pe lângă. Toată Lisabona petrecea. Și asta seară de seară.
Atunci am înțeles dezordinea de la primele ore ale dimineții.
Şi oraşul mi-a devenit simpatic. M-a prins în a lui horă, m-a învârtit de câteva ori şi ne-am împrietenit.
Ocenariul
Cu toate petrecerile și agitația orașului, ziua era totuşi dedicată plimbărilor lungi și vizitelor. Așa am ajuns și la celebrul Ocenariu, aflat cam departe, pe drumul spre aeroport.
Comparându-l cu altele văzute în Barcelona sau Monaco și plecând cu așteptări mari datorită clasării lui pe primele locuri în topul celor mai mari și frumoase din Europa, am rămas puțin dezamăgită.
Ocenariul este supraevaluat. Are într-adevăr trei etaje dispuse în două clădiri, cu pești, plante și animale acvatice sau camere uriașe care imită mediile naturale din preajma oceanelor, dar parcă ceva-i lipseşte.
Plus că intrarea este 24 euro și cu Lisboa Card obții doar o reducere de 15%.
Deși nu am am avut timp să o descopăr pe de-a-ntregul și poate că am pornit cu o impresie greșită, Lisabona este cel mai vesel și petrecăreț loc întâlnit. Am participat în cele două seri la zarva și dansurile portugheze. Toate îți dădeau o stare vioaie, de lipsă a oricărei griji, de vacanță.
Despre Lisabona nu mi-au rămas neapărat în minte obiectivele, muzeele, străzile văzute. Nici măcar arhitectura orașului, ci mai degrabă petrecerile din fiecare seară, dezinvoltura și veselia locuitorilor.
Este eticheta pusă și cu ea voi rămâne până la următoarea vizită. Am plecat cu gândul să revin într-un grup mai mare. Se pretează perfect nopților portugheze.
