Despre trei stațiuni ale litoralului românesc, care te transpun în povești din alte vremuri. Decoruri din vara noastră, retrăite parcă cu ani în urmă. Obiceiurile s-au pierdut, dar pâlpâie încă amintirea camerelor dichisite de hotel, a restaurantelor decorate excesiv și a serilor lungi pe falezele aglomerate.
La finalul anilor ’90
Este concediul nostru de vară. L-am așteptat tot anul parcă și ai mei au cumpărat din timp bilete ieftine la Olimp. Mamaia şi Olimp sunt stațiunile preferate. Avem o cunoștință la sindicat și le-am luat reduse. Ne-au dat și un hotel bun și o cameră orientată spre est, cu mobilier nou și tapet deschis la culoare, de vară.
Nu se vede însă marea, fiindcă mai sunt hoteluri înalte în față și noi stăm la etajul patru. Avem și trei mese incluse și o piscină, puțin cam aglomerată, dar cel puțin o avem. Nu o găsești în orice hotel. Deși suntem la mare şi nu e neapărat nevoie de piscină, dar dacă tot este, noi suntem mulțumiți.
E un hotel modern. În hol, la intrare, o mochetă roșie cu modele aurii, elegantă te conduce până la lift. Băiatul de la recepție ne-a ajutat cu bagajele. Tot decorul ne-a făcut să ne simțim importanți, asemeni unor personalități venite în vacanță pe litoral.
Camerele sunt luminoase, dar balconul cam îngust. Abia reușim să uscăm prosoapele și costumele de baie după plajă. Anul trecut am avut un balcon mare, cu două șezlonguri, dar pe an ce trece parcă se pierd detaliile.
Totuși ne-a costat puțin. Sunt banii noștri de concediu. Și părinților le place. E aproape de plajă și dacă stai seara pe balcon, parcă se simte briza.
În primele zile am profitat de soare. Nisipul este fin, dar apa cam adâncă. Au fost ceva alge la mal și marea cam agitată, dar plăcută, călduță. Valurile se retrag lăsând în urmă o spumă albă, care se absoarbe rapid în nisip.
Așa ne petrecem diminețile. Și după-amiezile, după ce luam prânzul și ne odihnim o oră, două, ne întoarcem la plajă. Ascultăm marea, privim întinderea lungă de nisip, povestim.
Serile facem plimbări lungi pe faleză și ascultăm muzica venind din terase. Oamenii aici sunt veseli. Par să-și fi lăsat toate grijile acasă și să se bucure de cele 10 zile de concediu. Și așa sunt puține și nu ne permitem să plecăm decât o dată pe an.
Avem și cina asigurată la hotel, dar undeva spre final de sejur am vrut să luăm masa în oraș, în restaurantul unde se și dansează. Un restaurant celebru din stațiune. Lumea este elegantă, hainele sunt opulente. O doamnă blondă, cu o rochie sclipitoare cântă melodiile consacrate, muzica vremurilor noastre.
Tata şi-a pus în ultima seară pantalonii cei noi și cămașa albă cu dungi subțiri, orizontale. A luat-o special pentru această ocazie. Și anul trecut am petrecut astfel în ultimele zile. S-a șifonat puțin în geamantanul înghesuit și a prins miros de piele veche.
Şi-a lustruit pantofii maro deschis și s-a dat cu apă de colonie un pic cam înțepătoare.
Mama încă se pregătește. Și-a luat rochia roșie de pe umeraș. Aia ușor vaporoasă, cu un volănaș mic sub genunchi. Așa năstrușnic îi joacă atunci când pășește. Dar să o vedeți când dansează!
Am luat o masă chiar în fața scenei. Am servit o friptură bună, fragedă, gustoasă. Puțin mai scump, dar ai mei s-au simțit foarte bine.
Au dansat. Şi-au retrăit tinerețea, primii ani în care s-au cunoscut. Încă se iubesc ca în prima zi.
Începutul anilor 2000
Am venit la mare cu colegii imediat după ce am dat admiterea la facultate. Unde altundeva se potrivește mai bine?
Unii am dat la politehnică, alții la ASE, arhitectură sau medicină. Atâtea posibilități. Orișicum, în iulie am terminat examenele și ne-am luat o binemeritată vacanță. Suntem puși pe distracție! O merităm din plin.
Din octombrie începem o nouă viață. Un oraș nou, alte perspective, alți prieteni, noi amintiri.
Am închiriat o vilă în Costinești, ieftin, cu șase camere. Noi suntem 10. Un prieten de familie a fost aici și ne-a recomandat-o. Este puțin cam departe de plajă, dar zona e animată și ne place grădina verde, cu loc de grătar și un mic foișor unde să mai stăm seara la povești.
Mâncare nu avem, în schimb ne-au pus la dispoziție o bucătărie în care ne putem pregăti de toate. Iar seara ne delectăm cu o pizza la Albert sau o shaorma cumpărată de pe strada principală. Opțiuni sunt destule și prețurile cu tentă studențească.
Ziua o petrecem toată pe plajă. Înghesuială mare și mulți comercianți cu de toate, care străbat faleza-n lung și-n lat. Se anunță spectacolele din fiecare seară prin portavocile stridente, se vând gogoși cu zahăr și dulceață, porumb fiert și banane. Se pot face și poze, amintiri din Costineștiul tânăr!
Spre Epavă, în apropierea locului preferat de nudiști, prosoapele sunt mai răsfirate și avem mai mult loc să ne întindem toate bagajele aduse: umbrele colorate, mingi de volei, pălării și înotătoare și te miri ce alte accesorii pentru cei care nu prea s-au aventurat până acum în apă.
Arși de soare, dar veseli nevoie mare, continuăm distracția seară de seară, după un duș cald la cazare.
Ne place muzica rock și preferăm terasa White Horse. E plină de tineri de vârsta noastră, cu planuri lăsate acasă, debordând de viață. Câteodată mai vine și câte o formație, dar nu ne place atunci. Se aglomerează mult prea tare și nu mai avem loc de dans… cu atât mai puțin un loc la masă.
Mai prindem și câte un concert la Teatrul de vară, iar un dans mai antrenant îl tragem la Ring sau în discoteca Tineretului. Ce oameni colorați! Câtă gălăgie! Ce baie de spumă! Toată energia pare să se fi adunat aici și să fi explodat în baloane de săpun și sclipici.
Ba chiar ne-am încumetat și de o baie-n mare după miezul nopții, când încălziți de dansurile lipsite de inhibiții, ne-am răcorit între valurile spumoase.
13 zile au trecut pe nesimțite și am închis un alt capitol. Începem facultatea!
Bun venit București, rămas bun ani de liceu!
Aproape de vremurile moderne
Când toate s-au pierdut în buclele întortocheate și imprevizibile ale timpului, le-am căutat în fiecare colț uitat, sperând să le reînviem măcar pentru câteva zile.
Mai sunt stațiuni care au oprit timpul și au conservat locurile și oamenii prezenți. Inserții moderniste disipă un pic aerul de acum 20-30 de ani, dar îi lasă urmele încă vii, puternic resimțite dacă știi unde să le cauți.
Ne-am urcat în mașină la ora șapte și am pornit pe autostradă. Autostrada… ce mod rapid de a întâlni marea. Am și uitat de drumul vechi pe care pierdeam cinci, șase ore, plecați cu mult înainte de răsăritul soarelui. Să nu ne prindă căldura, să nu fim nevoiți să mergem cu geamurile deschise… poate ne trage curentul. Să nu răcim chiar în vacanță. Unde mai pui și soarele care îți bătea tot timpul în față, mergând pe lungul drum spre est.
Am ajuns și în Jupiter. Aici și-n stațiunile vecine, Saturn sau Venus, timpul parcă a încremenit.
Hotelul este nou. Arată bine și are un balcon generos. Ne place aici. Copacii umbroși formează arcade răcoroase.
E prima oară când ajungem în Jupiter. Plajele sunt cam înguste, retrase în mici golfulețe formate de diguri. Sunt multe pietre în mare și urme de alge peste tot. Privite de sus, apar asemeni unor ochiuri de apă, ivite din loc în loc, cu tentă ușor verzuie.
Serile sunt destul de liniștite și toate se aseamănă izbitor. Plimbări pe faleză, până aproape de Olimp, traversând Neptunul. Sau spre Cap Aurora și apoi în Venus.
Câteva hoteluri moderne se înalță falnice din vechile stațiuni, adâncind discrepanța între vechi și nou, între timpul pierdut și vremurile prezente.
Ceva mai animat este El Mexico, restaurantul aflat în inima stațiunii, cu muzica spaniolă autentică, tequilla, tacos și quesadilla. Un local ce încearcă să aducă un suflu diferit stațiunii clasice. Mai tânăr, mai vioi.
Vă invit la masă și de ce nu, la dans!
Trecutul devine prezent, suntem aici, dar și acolo! E bine! Sunt locuri frumoase, cu un strop de nostalgie.
