Fiind doar în trecere prin Hunedoara, alergând prin multe județe într-o zi posomorâtă de vineri, am decis totuși să alocăm câteva ore faimosului castel gotic și termelor romane, despre care citiserăm atâtea povești. Așadar, am făcut un mic ocol în drumul nostru de la Herculane spre Brașov și le-am bifat pe toate cele propuse, într-o singură zi.
Drumul ce leagă Caraș-Severin de Hunedoara, deși cu peisaje variate, când în urcare, pe serpentine strânse, când la vale, lăsând să se contureze în fața noastră plaiuri întinse, case colorate sau copaci îmbrăcați în pudra albă a iernii, a părut foarte lung, mai ales din cauza multitudinii camioanelor ce tranzitează zona. Parcă toată pacea și echilibrul locului au fost absorbite de huruitul uriașelor mașini ce transportau de toate.
Satele, înșiruite într-o liniște deplină, în acea dimineață cenușie și rece de mijloc de ianuarie, ne-au salutat subtil trecerea, apoi s-au cufundat într-un somn profund. Nicio mișcare nu se zărea pe ulițele înghețate. Doar tirurile greoaie zguduiau geamurile fragile, agitau câinii și aplecau copacii, perturbând tăcerea așternută.
Castelul Corvinilor (Huniazilor)
După ore bune de condus pe drumurile întortocheate, am ajuns în Hunedoara. Castelul, parcă bine ascuns pe străduțe cu asfalt îndoielnic, dar lăsându-se descoperit din orice punct al orașului, ne-a convins să renunțăm la mașină și să pornim pe jos câteva sute de metri, până la podul lung de la intrare, peste râul Zlaști, afluent al Cernei, întâlnită și ea cu câteva zile în urmă, la Herculane.
Fortăreața are o lungă istorie, fiind considerată una dintre primele 10 destinații de basm din Europa și totodată, cea mai mare construcție medievală din România, încă în picioare. Eu am asemuit-o într-o oarecare măsură cetății Sighișoarei. Ceva din stilul adoptat mi-a amintit de ea…
Construit de Iancu de Hunedoara în secolul XV, castelul a suferit diverse transformări pe parcursul anilor, adăugându-i-se turnuri, săli și camere noi, devenind astfel o îmbinare de stiluri arhitecturale variate, definind epoci diverse. A avut de-a lungul timpului atât un rol strategic, servind drept punct de apărare, cât și de reședință feudală, fiind într-un final restaurat și transformat în muzeu.
Îmi amintesc primele vizite pe care le-am făcut aici, în urmă cu mai bine de 10 ani. Întotdeauna locul a fost înconjurat de schele, părți din el rămânând parcă mereu în renovare.
Odată ce traversezi podul lung, din lemn, te întâmpină toate poveștile petrecute aici: turnurile ce încă păstrează urmele vremurilor, masivitatea coloanelor de susținere ale tavanelor înalte și reci, arhitectura gotică, influențele renascentiste, istoria închisă între ușile din lemn gros.
Casa de bilete se afla înainte chiar în Turnul Nou. Acum însă, probabil pentru a se evita aglomerațiile în spații înguste pe timp de pandemie, a fost mutată la intrarea pe pod.
De o parte și de alta, trecând de poarta Turnului Nou, sălășluiesc amintiri întunecate: închisoarea, restaurată aproape în totalitate și cele două camere, cu instrumente de tortură.
Urmează Loggia Matia, construită de fiul lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, în stilul renascentist italian. Pictura înfățișează povestea dobândirii stemei familiei Huniazilor, de către Iancu de Hunedoara, dispusă în patru scene.
Am vizitat apoi Sala Dietei, locul unde se luau toate deciziile importante din comitat, un amestec vizibil de elemente gotice și renascentiste, Capela tot in stil gotic, pe a cărei balustradă se păstrează stema familiei Szilagyi, Camera Domnițelor, reunind piese de mobilier din secolele XVIII și XIX, Sala Cavalerilor, aflată la etaj, construită din piatră, în stilul caracteristic întregului castel, Donjonul, cel mai bine apărat turn situat în partea sudică, numit Ne boisa (nu te teme), plus diverse expoziții cu obiecte din colecțiile muzeului, toate aducându-i vizitatorului un fragment de istorie.
Castelul are în total 42 de camere, o suprafață de 7000 mp și o istorie de peste 700 de ani.
Există și legende bine păstrate, expuse pe plăcuțele din curte sau povestite de ghizi, legende care te poartă înapoi în timp, derulând anii și amplificând trăirile.
Legendele Castelului
Legenda Fântânii din curtea castelului, despre care se spune că a fost săpată timp de 15 ani de trei prizonieri turci, cărora Iancu de Hunedoara le-a promis libertatea, dacă vor reuși să ajungă la apă. Între timp, Iancu a murit, iar soția acestuia, Elisabeta Szilagy, a poruncit ca turcii să fie uciși, deși aceștia își îndepliniseră scopul. Ca o ultimă dorință, au inscripționat pe marginea fântânii: „Apă ai, inima nu”.
Ulterior, inscripția datând de la mijlocul secolului XV, a fost descifrată, ea însemnând de fapt: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.
Legenda Corbului cu un inel de aur în cioc, aflat pe blazonul familiei Corvinilor, simbolizează curajul și îndemânarea lui Ioan de Hunedoara, care, copil fiind, își recuperează inelul de aur furat de un corb, săgetând pasărea cu un arc.
Ioan de Hunedoara este fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, iar inelul este un dar, primit de mama lui Ioan, de la rege, pentru a-și recunoaște fiul când va crește și va merge la curtea regală.
Când tânărul crește, ajunge într-adevăr la curte, povestește întâmplarea, iar Sigismund, impresionat de această istorie, decide că simbolul familiei hunedorenilor, sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
Legenda călugărului spion, zidit de viu în turnul Capistrano (care îi poartă numele). În cămăruța din interiorul celui mai scund turn al castelului, locuia duhovnicul lui Ioan Corvin. Camera se afla în dreptul Salii Dietei, unde se discutau subiecte importante și se luau decizii vitale pentru comitat. Capelanul a făcut o gaură în zid, ascultând astfel toate discuțiile purtate. Odată descoperit, a fost condamnat la moarte prin zidirea în turn.
Muzeele din Castel
Biletul de vizitare este de 36 ron și pe lângă castel, pot fi văzute și cele două muzee din apropiere: muzeul Breslelor și cel de Arhelologie, Istorie și Etnografie al Hunedoarei.
Băile Termale Romane – Germisara
La aproximativ o oră de Castelul Corvinilor, am oprit pentru câteva poze și la Băile Romane din Geoagiu.
Vis-a-vis de un complex turistic și un mare ștrand termal, închise însă în sezonul rece, se ascund termele, cu o vechime de peste 2000 de ani. Construite pe o fâșie înaltă de pământ, într-un bazin circular, băile se află chiar în centru orașului și pot fi vizitate în orice anotimp.
Pe vremea romanilor, băile cu apă termală erau înconjurate de așezări de lux pentru personalitățile timpului, având și o rețea complexă de canale pentru dirijarea apei. După plecarea romanilor, au rămas părăsite multă vreme, iar până în Evul Mediu, nu mai există date istorice despre ele.
Abia la mijlocul secolului XVI, regele Ungariei a amenajat aici un centru, utilizat în scopuri curative, iar actuala stațiune, construită peste ruinele băilor antice, s-a dezvoltat începând cu secolul XX.
Astăzi mai pot fi remarcate încă bazinele cu bănci săpate în piatră, rețeaua de canale din stâncă și urme ale altarelor închinate divinităților, care ocroteau apele și zona.
Stațiunea în sine, asemeni Băilor Herculane, lipsită însă de o arhitectură remarcabilă, ar putea avea un mare potențial turistic datorită apelor termale, însă, după o primă vizită, pare doar părăsită și apăsată de vreme. Poate de vină a fost și perioada în care am întâlnit-o, poate și norii denși care au șters culorile, însă urmele nepăsării par să își spună și aici cuvântul.
Și iată că, o vizită de o zi, cu un ocol de doar câteva ore, ne-a acoperit și două obiective importante din Hunedoara. Lista rămâne însă și aici deschisă, dar poate cu altă ocazie. Poate vom reveni într-o frumoasă zi de primăvară.
