După ce am lăsat în urmă Porto, am început călătoria noastră în Azore. Acesta a fost de fapt de la bun început scopul întregului circuit: descoperirea celor două insule din arhipelagul Atlanticului.
Prima aleasă a fost São Miguel, urmată de Terceira, insule verzi din mijlocul oceanului.
Peisajele au un aer exotic, străin parcă de Europa. Pădurile şi parcurile au note tropicale, iar verdele e atât de pronunțat, încât pe alocuri pare desprins dintr-o paletă de nuanțe reinventată.
Demult nu mai văzusem asemenea culori. Atât de proaspete, atât de naturale, de vii.
Toate cele nouă insule din arhipelagul Azore sunt de origine vulcanică şi se află în Atlantic. Cea mai veche este insula Santa Maria, datând de peste opt milioane de ani. São Miguel are şi ea aproape patru milioane de ani şi încă înregistrează activitate vulcanică. Tot relieful îi subliniază pronunțat specificul, distingându-se clar fostele cratere, acum îmbrăcate în păduri și inundate de lacuri.
Plouă destul de frecvent, am resimțit asta şi noi, iar umiditatea este foarte ridicată. De aici şi culorile intense şi vegetația foarte bogată.
Dată fiind influiența oceanică, pe insulă sunt comune furtunile şi vântul puternic, în special în jumătatea rece a anului. Chiar dacă temperaturile nu variază prea mult de la un anotimp la altul, precipitațiile sunt mai abundente din octombrie până în martie, aprilie. De aceea este de preferat o vizită în restul lunilor rămase.
Eu am ales început de iunie, care s-a dovedit perfectă ca și temperatură, deşi, din cele nouă zile petrecute pe insule, tot am prins o zi jumătate cu ploaie. O ploaie densă, cenușie, care părea să fi pus definitiv stăpânire pe arhipelag. Cu nori compacți, vânt puternic și cer aproape pământiu.
Transport
Am aterizat în Ponta Degada după două ore de zbor din Porto. Aeroportul se află la 40 de minute de mers pe jos de centrul oraşului.
Deplasarea în jurul insulei este aproape imposibilă fără a închiria o maşină sau un scuter, ceea ce am făcut şi noi. Autobuzele sau alte mijloace de transport în comun sunt foarte rare și nu ajung în multe puncte care merită văzute. De fapt, aici chiar și un simplu tur de coastă îți oferă perspective inedite asupra reliefului insulei.
O altă variantă ar fi excursiile organizate la diverse obiective, dar sunt mai scumpe şi te limitează mai mult decât o plimbare pe cont propriu, cu o maşină închiriată.
Drumurile sunt foarte bune şi nu pun dificultăți vreunui şofer, fie el şi mai puțin experimentat. Fără serpentine foarte strânse şi fără pante abrupte. Sunt într-adevar câteva drumuri spre puncte mai înalte, neasfaltate, dar care se pot parcurge şi pe jos, după ce laşi maşina într-o parcare şi porneşti drumeția sau se găsesc rute ocolitoare până aproape de ele.
Prețul unui scuter pornește de la 30 euro/zi, iar al unei maşini variază în jur de 50-60 euro/zi.
În primele zile am avut un scuter, o senzație foarte plăcută pe şoselele înalte, cu privelişte de jur-împrejur. Am putut străbate cu el fără probleme şi drumurile off-road. Apoi, după ce ploile mult anunțate ne-au ajuns din urmă, l-am schimbat cu un Fiat 500.
Cazarea
Ne-am cazat în centrul oraşului Ponta Delgada, în Casa Do Vereador, o veche casă transformată într-un foarte mic hotel, cu decoruri din lemn și covoare contrastante, corpuri de iluminat pompoase și tapet asortat, care te duceau cu gândul la fostele castele medievale.
Deşi prețurile pe insulă sunt foarte mici, mai mici decât în Portugalia continentală, cazările fac notă discordantă, o noapte începând de la 100 euro pentru două persoane, uneori cu mic dejun inclus.
În rest, viața aici își urmează cursul natural, lejer, parcă lipsită de orice griji.
Am stat cinci zile, dar cred ca ar mai fi mers încă pe atât. Sunt multe locuri de explorat, mici trasee la tot pasul, cascade, lacuri, orașe, păduri, mâncăruri gustoase și tradiții mai puțin obișnuite. Nimic convențional.
Ponta Delgada este un oraș destul de şters, cu clădiri vechi şi pe alocuri ponosite. Câteva terase, un centru pietonal, o faleză de-a lungul oceanului, restaurante cu specific local, deloc ieșit din comun la o primă vedere. Aduce parcă un pic cu orașele grecești. La fel de mult alb, dar cu o vegetație mult mai bogată.
Spectaculoase însă în São Miguel sunt împrejurimile și activitățile ce pot fi făcute aici şi nu neapărat orașele. Plimbările în natură, relieful vulcanic, îi conturează de fapt specificul.
Activități în São Miguel
Privitul balenelor şi al delfinilor în Atlantic
După ce în prima zi, sau cât mai rămăsese din ea, am străbătut străduțele și parcurile din Ponta Delgada, făcând îndeaproape cunoștință cu orașul, în ziua următoare ne-am început programul foarte devreme, dedicând-o unei excursii pe ocean pentru privitul balenelor şi al delfinilor. O activitate comună pe insulele din Azore.
Plimbarea în sine este o aventură printre valurile Atlanticului: pe barca de 18 metri, cu două punți și o cabină, stropiți de valurile de aproape un metru, încercând să ne menținem echilibrul şi în acelaşi timp să pozăm caşaloții uriaşi sau delfinii jucăuşi.
Experiența durează patru ore şi prețul este de 50 euro. Se poate opta şi pentru excursii mai lungi, de până la o zi, completate de scufundări, înot cu delfinii sau vizitarea unor mici cratere din apropiere. Prețurile variază în funcție de complexitatea şi durata plimbării alese.
Așteptarea nu a durat mult, căci după o oră de navigat în larg ni s-a arătat primul cașalot. Uriaș, greoi, plutind asemeni unei epave în derivă. Un start promițător.
Căpitanul se agita scrutând cu un binoclu zarea și continua să ceară prin telefon repere. Cum primea un pont nou sau deslușea ceva în depărtare, ne îndreptam cu toată viteza spre locul unde puteam descoperi giganții. Și nu a fost o plimbare deloc anostă: câțiva cașaloți, delfini din toate părțile, printre care o specie destul de rară, delfinul alb, pătat, grampo, totul pe fundalul unui ocean agitat.
Deși sunt destui cei care oferă astfel de excursii, am ales Moby Dick-Tours, fiind o mică afacere de familie, cu o lungă istorie pe insulă și cu prețuri mai mici pentru servicii similare.
Nopți de jazz în Azore
În cealaltă jumătate din zi am continuat plimbările în Ponta Delgada, iar seara am asistat, invitați de Marta, o localnică întâlnită într-un restaurant, la o reprezentație de jazz.
O surpriză plăcută pentru un loc atât de liniștit. Și o formație chiar reușită, care ne-a mișcat de pe scaune încă de la primele acorduri.
E bine de știut și pentru vizitele viitoare, căci vor mai fi cu siguranță. Insula are un club de jazz. Și blues în anumite seri. Nopțile pot fi și aici animate.
Intrarea este 10 euro, pe care ești invitat să îi consumi la barul clubului.
Grădini exotice
În Ponta Delgada sunt câteva grădini amenajate sub formă de parcuri, care îi dau un aer exotic. A fost o plimbare plăcută sub soarele amiezii, printre plantele cu aer tropical: palmieri, bambuși, arcade cu ferigi și multe flori colorate. Chiar şi în zilele însorite, vântul adie uşor, o briză palidă trimisă de ocean, iar căldura nu devine apăsătoare în vreun moment al zilei.
Pe insule nu există prea multe animale, nicidecum specii periculoase și cu atât mai puțin șerpi. Majoritatea locuitorilor sunt rozătoarele, păsările și animalele acvatice. În parc ne-au întâmpinat câteva rațe, cocoși și multe păsări gălăgioase, în semn de bun venit.
Intrările în grădini sunt gratuite.
Muzeul Carlos Machado din Ponta Delgada
Am vizitat în aceeaşi zi şi un mic muzeu, cu câteva colecții de geologie și mineralogie, botanică și zoologie, ca o introducere în lumea insulelor de la formare, până în prezent. Dacă tot eram aici, am zis să ne cunoaștem un pic mai bine.
Intrarea a fost doar 2 euro.
Plantații de ananas
În lungile plimbări am descoperit şi o plantație de ananas. Plantele sunt organizate în sere construite din sticlă şi lemn, care imită mediul tropical, astfel încât ananaşii să crească în mod natural. Mai mult, ananasul din Azore se spune că e mai gustos şi mai aromat față de alte specii din lume. În principal datorită metodei tradiționale de cultivare, fără pesticide, doar cu materiale organice.
La finalul turului există și un mic restaurant unde se pot degusta ananaşi proaspeți, gemuri, înghețate, iaurturi, lichior sau chiar bere, toate făcute din fructele cultivate aici. Delicioase.
Vizitarea serelor este gratuită.
Lacuri vulcanice: Sete Cidades, Fogo și Furnas
Un tur însă nu poate fi complet fără lacurile vulcanice specifice insulei, în special cele trei mai cunoscute, recomandate și de localnici: Sete Cidades, Fogo și Furnas.
Sete Cidades se află într-un crater vulcanic, în vestul insulei São Miguel. Ce este remarcabil la el sunt tocmai cele două lacuri din care este format, conectate printr-o strâmtoare îngustă, traversată de un pod. Soarele se reflectă diferit în ele, colorând unul într-o nuanță albastră (Lagoa Azul), iar celuilalt dându-i o tentă diferită, verzuie (Lagoa Verde).
Legenda spune că ele au fost create de lacrimile unei frumoase prințese și ale unui tânăr păstor, a căror dragoste a rămas neîmplinită din cauza unui rege posesiv și crud.
Dar legendele sunt legende, realitatea, odată ajuns aici, este mai impresionantă. Peisajele sunt într-adevăr deosebite, iar soarele-și pornește zi de zi spectacolul cu un joc vioi al nuanțelor.
Se poate ajunge cu mașina până aproape de Sete Cidades, iar turul poate continua apoi pe șosea și către celelalte lacuri aflate la câteva zeci de kilometri. Există alternativ și un drum off-road, pe deasupra lacului, pentru perspective de ansamblu.
Lacul Fogo, situat în centrul insulei, este cel mai înalt lac din São Miguel. Se poate conduce în jurul lui, deschizându-se din loc în loc puncte de belvedere sau se poate urma și un traseu ocolitor, pe jos, de aproximativ 30 de minute. Este o arie protejată și nu există vreo construcție pe mal, de aici și aerul un pic mai sălbatic.
Lacul Furnas, aflat spre estul insulei, este constant înconjurat de activitate vulcanică, care se face puternic resimțită prin ochiurile aburinde. Cu toate acestea, ultima erupție a vulcanului în craterul căruia s-a format a fost în 1930.
În jurul lacului este un întreg complex de izvoare termale cu efecte curative, băi de namol și ochiuri de apă limpede, cu temperaturi crescute. Multă vegetație, o cascadă în parcul alipit, Mata Jardim José do Canto, mai multe gheizere, plus așa-numitele „bucătării naturale”, unde se face faimoasa tocană tradițională, furnas. Aceste bucătării sunt de fapt mici ochiuri de apă formate în craterele vulcanilor. Apa de ploaie se acumulează pe parcurs în ele și fiindcă sub pământ există multă energie geotermală, dat fiind specificul zonei, apa ajunge la temperaturi foarte ridicate.
Pe alocuri se resimte și mirosul de sulf provenit din vaporii și gazele emise de vulcan.
Intrarea costă 3 euro. Complexul pune la dispoziție vizitatorilor și o parcare generoasă, toalete, cabine de schimb, locuri de relaxare, iar pe lac se pot practica și câteva sporturi acvatice.
Am prins trei zile însorite de care am profitat din plin. Având și scuterul închiriat, am străbătut insula-n lung și-n lat. Orice drum am fi ales, din loc în loc se anunța un punct de belvedere cu deschidere către munți, cratere, ocean sau lacuri. Toate sunt marcate ca mirador.
Merită la fel de bine un popas și la celelalte lacuri întâlnite pe drum, chiar dacă mai puțin cunoscute. Fiecare are un relief aparte. Plus că, am remarcat aici zonele dese de picnic amenajate în păduri și pe malul lacurilor. Toate au foișoare și locuri de grătar cu lemne și cele necesare, mese și toalete, totul bine organizat și foarte curat, așteptând doar să fie folosite.
Plantațiile de ceai din São Miguel: Fábrica de Chá do Porto Formoso și Fábrica de Chá Gorreana
São Miguel este considerată în Europa capitala ceaiului, așa că am făcut o scurtă oprire și pe cunoscutele plantații de ceai din nordul insulei, aflate la doar 10 minute una de cealaltă.
Fábrica de Chá do Porto Formoso ne-a făcut cunoștință în primă fază cu plantarea și producția ceaiului, în mica fabrică aflată chiar lângă campurile verzi, pline de ceai.
Datorită climatului foarte umed și a poluării reduse, plantele se dezvoltă frumos. Totul arată ca un ocean verde, cu valuri unduindu-se în adierea vântului.
Un filmuleț amplu de prezentare, o plimbare printre plantele de ceai, un mic muzeu și la final o degustare din câteva soiuri produse aici, cam așa decurge o vizită.
Fabrica din Porto Fromoso este cunoscută în special pentru producția de ceai negru, 100% organic, din diverse soiuri aromate.
La Gorreana lucrurile stau puțin diferit. Gorreana este cea mai veche fabrică de ceai din Europa, având o istorie de peste 130 de ani. Este întinsă pe o suprafață mai mare, având și o fabrică mai complexă și un brand de renume în lume, producând și ea, la o scală mai mare, o varietate de ceaiuri verzi și negre, bineînțeles, tot 100% organice. Și aici se pot degusta, pe terasa cu vedere spre coasta nordică.
Toate tipurile de ceai încercate mi-au părut într-adevăr naturale, intense și foarte aromate. Ba chiar m-au convins să cumpăr câteva soiuri de ceai verde și negru din fiecare fabrică vizitată.
Vizitele sunt gratuite.
Parcul natural Ribeira dos Caldeirões
Aici s-au încheiat zilele noastre însorite și iată că prima ploaie din Azore, care părea să nu se mai oprească, ne-a forțat să schimbăm scuterul închiriat cu o mașină, pentru a ne putea continua deplasarea.
Decizia a fost cum nu se poate mai bună, căci ploaia a continuat și ziua următoare, torențial chiar, cu rafalele de vânt atât de obișnuite pe insulă, dar pe care speram să nu le prind la început de iunie. Tot cald, dar foarte umed și destul de neplăcut.
Dar, privind partea bună, natura se colorează și mai intens pe ploaie, așa că parcul ne-a surprins cu micile-i decoruri. Este situat tot pe coasta nordică, nu foarte departe de cele două plantații de ceai, în Nordeste, São Miguel.
Și nu este doar un loc de vizitat. Ajutați de relief, în parc se organizează și diverse sporturi prin canioanele și cascadele din jur: sărituri, coborâri în rapel pe stânci sau canoe.
De-a lungul potecilor, printre copaci exotici, cascade și flori, sunt și obișnuitele zone de picnic și popas, cu mese și grătare.
Tot aici sunt cinci vechi mori de apă. Trei dintre ele datează din secolul al XVI-lea, deservind la vremea aceea multe familii din Azore. Una a fost transformată în muzeu și alta încă este funcțională. Iar casele morarilor sunt acum mici magazine sau cafenele.
Intrarea în parc, cu acces și în clădirile din interior, este gratuită.
Pe vârfurile vulcanilor
Aveam în plan și atingerea câtorva vârfuri. Nu au ele vreo dificultate, dar plimbarea până acolo este de fapt esențialul.
Pico de Vara este cel mai înalt de pe insulă, 1103 metri, aflat în partea de est, chiar la ieșirea din Nordeste, dar pe care nu am mai reușit să ajungem.
Sunt mai multe trasee care duc până pe Pico de Vara, unul pornind chiar din parcul Ribeira dos Caldeirões, numai că în ultima zi a plouat, fără a ne da vreo șansă de a-l parcurge. Tot ce am putut face a fost să traversăm insula cu mașina și să oprim în punctele sau orașele importante.
Poco Azul
Tot în nord-estul insulei, în Nordeste, am mai urmat un traseu prin pădure, de aproximativ 30 de minute, către o mică cascadă și un ochi albastru de apă.
Deși scurt și la o primă vedere nu foarte impresionant, până la final s-a dovedit a ascunde și el ceva special. Ca mai toată insula.
Plajele vulcanice
Din loc în loc am descoperit și câteva plaje, cu specific vulcanic, stâncoase, cu nisip negru. Nu am stat la plajă, din cauza timpului prea scurt avut la dispoziție. Dar ar fi mers câteva ore de soare și o tentă de ocean albastru.
Specialități în São Miguel
Am mâncat mult pește pe insulă, proaspăt, pornind de la bacalhau (cod), specialitatea lor, gătit sub diverse forme, la ton sau alte soiuri capturate în ziua respectivă.
Am încercat și vita gătită încet și sandwich-urile bifana (din ceafă sau cotlet de porc). Mi s-a părut că orice aș fi comandat, era cu siguranță gustos! Așa a și fost.
În Ponta Delgada mi-au plăcut tare atmosfera și bunătățile degustate la Cervejaria Esquina. Un local simplu, tradițional, animat, cu preparate gustoase. În Nordeste, tipic local ne-au servit cei de la Casa De Pasto O Cardoso, ales întâmplător într-o zi ploioasă. Iar în Sete Cidades am mâncat pe săturate la restaurantul Lagoa Azul. Meniul costa 17 euro și te puteai servi din toate felurile disponibile. Și erau multe variante, în special din vită și pește, cu garniturile aferente. Plus o băutură și cafea la final.
Dintre orașele prin care am trecut, am remarcat Nordeste, dar în principiu cam toate urmează același tipar, având arhitectură și organizare asemănătoare.
São Miguel este o insulă verde, exotică, fără viață de noapte, dar cu atât de multe activități de urmat de-a lungul unei zile însorite. O insulă în care cinci zile sunt prea puține pentru a o explora pe de-a-ntregul (lista completă a traseelor poate fi consultată aici).
Și uite așa, am lăsat-o neterminată. Bineînțeles, motiv de revenire. Căci mi-a plăcut aici. Natura, verdele, albastrul, liniștea, oceanul, căldura și ospitalitatea localnicilor. Deși o insulă mică, totul este foarte bine organizat. Prețurile sunt accesibile și totul parcă la îndemână. Cele mai multe obiective au intrări gratuite sau prețuri modice și totul se menține curat și proaspăt.
