Mai mult sau mai puțin întâmplător, am vizitat Istanbulul doar la începutul iernii, deși nici că se simțea venirea anotimpului rece, în orașul pe alocuri însorit și destul de cald. Ploile scurte, dar la intervale dese, alternând cu palidul soare, ne-au urmat pretutindeni în zilele lui decembrie, însă nu le-am simțit apăsarea în lungile plimbări.
Prima vizită a fost în 2015, debutând cu un lung drum cu mașina, printr-o Bulgarie întunecată, traversând zone mai puțin primitoare. După o noapte de condus, am ajuns în sfârșit într-un Istanbul animat, în contrast cu țara vecină, chiar dacă ceasul arăta ora cinci… dimineața. Am fost puțin induși în eroare privind ora locală, văzând toată agitația din terasele colorate și saloanele de coafură încă pline de clienți. Aveam să aflăm apoi că nu ora era de vină, ci Istanbul este de fapt orașul ce nu doarme.
A doua călătorie, mai recentă, a fost în 2019, alegând un mijloc de transport mult mai rapid, alături de alți 10 prieteni, cu planuri mărețe și mult mai bine structurate, astfel încât să profităm de tot ce se putea în cele cinci zile. Din nou, în decembrie.
Bulevardul Istiklal
De fiecare dată ne-am cazat aproape de Istiklal, în mijlocul evenimentelor derulate aici seară de seară. Bulevardul pietonal, aliniat printre clădirile asaltate de magazine cu haine, parfumuri, încălțări și genți de piele, cafenele care servesc tradiționala cafea turcească, nu prea tare, dar foarte aromată, baruri cu muzică ceva mai veche, comercială și lumini difuze, ne-a colorat serile lungi de iarnă timpurie. Străduțe înguste, desprinse la tot pasul din marele bulevard, șerpuiau și ele printre clădirile înghesuite, ticsite cu mici restaurante, specializate în kebab și baclava, terase cu toate tipurile posibile de narghilea și cluburi tăcute, ascunse pe timpul zilei în subsolurile caselor, dar pline de zgomot și viață, odată cu lăsarea serii.
Întins pe aproape un kilometru jumate, Istiklal îți lasă mereu impresia atmosferei de după un mare concert. Totul începe să freamăte încă de la primele ore ale dimineții. Terasele își deschid obloanele, magazinele își întâmpină din nou clienții, pisicile patrulează și ele serioase, așteptând micul dejun. Se face schimbul de tură între cei care au avut o noapte activă și acum se retrag în apartamente și hoteluri, pentru a reveni cu forțe proaspete, lăsând locul celor matinali. Fără acest schimb, probabil bulavardul ar deveni aproape neîncăpător.
Cazările alese de noi, în clădirile apropiate Istiklalului, deși la prețuri bune și cu prezentări atrăgătoare, nu au fost vreodată pe măsura așteptărilor. Fie din cauza dimensiunilor, mai mici în realitate, fie a mirosului vag de mucegai și umezeală, chiar dacă la o primă vedere camera părea proaspăt renovată, dar ne-am adaptat și am încercat să profităm din plin de ce avea orașul mai frumos să ne ofere. În cele din urmă, noi am ales clădirile din centru, la prețuri accesibile, dar lipsite de priveliște, cu geamuri mici, lipite de alte construcții, unde soarele rar pătrunde.
Dar motivele pentru a veni în Istanbul sunt numeroase, iar micile impedimente pot trece aproape neobservate în fața marelui oraș. Lista obiectivelor de vizitat putea fi la nesfârșit rescrisă, căci pe măsură ce ne afundam în inima orașului, descopeream mereu și alte locuri de văzut.
Moscheea Albastră (Moscheea Sultanului Ahmed) și Hagia Sofia (Sfânta Sofia)
Bineînțeles că n-am ratat Moscheea Albastră (Moscheea Sultanului Ahmed) sau Hagia Sofia (Sfânta Sofia), principale atracții turistice și lăcașuri semnificative de cult islamice.
Moscheea Albastră, construită în stilul clasic otoman, prima moschee din Imperiul Otoman cu șase minarete, placată la interior cu faianță albastră și decorată cu motive arăbești, se poate vizita gratuit, în intervalul alocat turiștilor. Important este să aveți o ținută decentă, să vă descălțați înainte de a-i trece pragul, iar femeile să își acopere umerii și capul cu o eșarfă primită la intrare. Grandoarea și luminile interioare ne-au fermecat chiar de la primii pași.
Inițial biserică, ulterior moschee, transformată apoi în muzeu și revenind în prezent din nou la statutul de moschee, Hagia Sofia este cunoscută ca una dintre cele mai mari clădiri din lume și acceptată drept a opta minune a lumii, motiv pentru care nu trebuie nici ea ocolită.
Palatul Topkapî și Cisterna Basilică
Au urmat Palatul Topkapî, fostă reședință a sultanilor otomani, unul dintre cele mai vechi palate, ce găzduiește artefacte unice în lume, printre care și sabia lui Ștefan cel Mare și Cisterna Basilică, unde turiștii pot coborî și admira coloanele de marmură de sub oraș, scaldate în apă.
Topkapî a suferit numeroase modificări și extinderi de-a lungul timpului, mai ales pe timpul domniei lui Suleyman Magnificul, fiind mai mult decât o clădire, ci un mini-oraș unde locuiau la un moment dat aproximativ 4000 de persoane.
Palatul Topkapi este un complex uriaș ce încorporează mai multe clădiri reprezentative, împărțite în patru curți. Aici se poate admira arhitectura islamică în camerele sultanilor, Poarta Islamină, Turnul Justiției – cea mai înaltă structură a palatului și Poarta Fericirii.
Se pot vizita și clădirea celebrului Harem sau clădirea Tezaurului, cu numeroase artefacte vestimentare ce au aparținut sultanilor, bijuteriile, dar și cadourile primite de la ambasadorii europeni, toate opulente și strălucitoare.
Mai departe am descoperit Pavilionul Sfintei Mantii, care adăpostește relicvele sfinte ale Lumii Musulmane, Biblioteca și Moscheia palatului, în prima regăsindu-se și cel mai vechi Coran din lume sau cea mai veche hartă completă a Europei, Orientului Mijlociu și Africii de Nord. Am trecut bineînțeles și prin Camera de Circumcizie, un loc legat de tradițiile islamice.
De vorbă cu pescărușii pe Bosfor
Odată ajuns în Istanbul, e de neratat traversarea prin strâmtoarea Bosfor, pentru a vedea atât partea europeană, cât și cea asiatică a singurului oraș așezat pe malurile a două continente.
Am preferat partea europeană de fiecare dată. Poate datorită animației de pe Istiklal sau a străduțelor ascunse, ceva mai boeme și mai vesel decorate, decât în zona vecină.
Și totuși, traversarea în sine a fost un eveniment aparte. Am fost urmăriți de stolurile de pescăruși, pentru care am cumpărat covrigi și pâine la întoarcere. Astfel, i-am antrenat în micul joc întreprins în jurul vaporului, animați de mâncarea primită drept recompensă pentru că ne-au însoțit în scurta călătorie. S-a adăugat peisajului și imaginea de ansamblu dintre cele două maluri, părăsind un continent și întâmpinând altul.
Am apreciat această plimbare ca fiind unul dintre motivele de pus pe lista de călătorie în Istanbul.
Portul, piața de pește și Podul Galata, înconjurat de pescari și restaurante
Chiar în port, de unde se iau și vapoarele spre Istanbulul asiatic, se afla o piață de pește proaspăt. Totul este atent calculat și aranjat, astfel încât să fie creat un circuit neîntrerupt între toți locatarii instalați în jurul Podului Galata. Deasupra, stau pescarii neobosiți, de dimineața, până seara, în așteptarea peștelui ce-și va găsi probabil drum în mici restaurante sau în piețele pline. Agitația de pe pod este greu de imaginat: pescari rabdători, mașini zgomotoase, turiști curioși, toți contopiți în mica lume creată.
Sub acest amalgam de oameni, se înșiruie restaurantele pescărești, unele elegante, altele tradiționale, dar toate cu produse proaspete, aduse de vrednicii pescari, de bărcile plecate și ele în larg în zorii zilei sau cumpărate din piețele bogate.
Chiar lângă pod se află una dintre piețe, împrăștiind pretutindeni un miros puternic de apă sărată, alge și vietăți marine.
Priveliștea este fascinantă, un amestec de vechi și nou. Clădiri în paragină, miros de pește de jur împrejur, pisici și pescăruși înfometați, pescari tăcuți, cu găleți pline, vânzători ambulanți, turiști eleganți, restaurante pretențioase, toate își găsesc aici povestea contrastantă, formând un întreg bine închegat.
La capătul opus al podului, dincolo de piața de pește, am descoperit un alt element definitoriu al orașului – balik ekmek-ul. Balik ekmek, o mâncare de stradă renumită în Istanbul, ce constă într-un sandwich dintr-o bucată mare de pâine tăiată neglijent (formă ce ii conferă și o oarecare autenticitate), cu file de pește pe plită, servit la standurile înșiruite de-a lungul apei. Sandwich-ului i se adaugă un pahar plin cu murături, scoase direct din butoaie, sărate, acrișoare, perfecte în această combinație.
Străduțele ascunse printre clădiri, animate, decorate cu flori și tot ce s-a găsit mai vesel
Nu de puține ori am străbătut la pas străduțele lăturalnice, încercând să luăm o pauză de la agitația Istiklalului.
Am descoperit magazinașe hand made, cu tricouri colorate și căciuli croșetate, tablouri pictate de artiști la început de drum, înfâțișând atracțiile orașului, terase cu narghilele aromate, ceai cald și prăjituri de ciocolată și un praf de scorțișoară, contrastând cu magazinele impunătoare din piața Taksim sau cu restaurantele aglomerate din zonele comerciale.
Într-o discretă cafenea, am fost serviți cu drob proaspăt gătit pentru prânzul familiei. Aflându-ne acolo, am fost și noi poftiți la masă, deși în meniul localului nu exista mâncare.
O propunere la Turnul Galata
Revenind la planurile mărețe amintite la început, iată de ce această ieșire va fi memorabilă, în special pentru unii dintre cei prezenți. Fără alte repetiții, asemenea unui joc de improvizație pus în scenă de actori amatori, am asistat și la o cerere în căsătorie, la „poalele” Turnului Galata.
Din păcate, după îndelungi discuții cu cei responsabili de restaurantul aflat după urcarea în turn și se pare și de restul turnului, am renunțat la surpriza pregătită viitoarei mirese, a cărei cerere trebuia să se desfășoare chiar în vârf, cu o perspectivă de ansamblu asupra orașului.
Chiar și așa, propunerea a fost un succes și la baza turnului, iar trecătorii, localnici sau turiști, au participat și ei la micul eveniment, aplaudând, pozând și împărtășind o parte din bucuria viitorilor miri. O imagine ca-n filme, dar deloc regizată, doar naturală, construită tocmai de fericirea lor.
Astfel, am văzut și turnul Galata, am privit și panorama de 360 de grade asupra orașului, am și trăit o poveste de dragoste înfăptuită.
Dezvoltarea talentului de negociere în Marele Bazar și Piața de Mirodenii
Marele Bazar o altă atracție a Istanbului, îți ascute și cele mai delicate simțuri de negociator. Odată ce iei parte la jocul negustorilor, o întreagă aventură se dezlănțuie sub arcadele înalte.
Produsele, extrem de variate, de la bijuterii, la geci sau de la ibrice, la covoare, nu au prețurile afișate, tocmai pentru o mai mare flexibilitate și cât mai multe oportunități de negociere.
Odată ce ai părut interesat sau doar ai aruncat o privire fugitivă către un anumit produs, ochii ageri te-au zărit, te-au abordat și fără voie, te-ai trezit prins în mrejele micilor comercianți. Dar poți să ai și de câștigat de pe urma acestor tactici. Totul e să ai rabdare și să poți estima cât de cât corect valorile obiectelor expuse.
Am fost abordați de un vânzător priceput de covoare, mutați într-o mică încăpere, pentru a nu fi distrași de zgomotul bazarului, serviți cu ceai și bomboane și de aici s-a declanșat povestea. Pereții încăperii erau decorați cu poze cu diverse personalități și chiar cu fostul președinte Bush, care se pare că recunoscuse valoarea covoarelor de aici și-i mulțumea vesel tânărului creator.
Pe jos ni s-au întins variate modele lucrate manual, decorate cu motive autentice. După o jumătate de oră de prezentări, ni s-a comunicat și prețul, lăsând astfel la o parte orice încercare de a mai negocia ceva… de la mii, la zeci de mii de euro, valorile estimate ale lucrărilor atât de apreciate, păreau deja mult prea departe de orice am fi putut încerca.
Dar merită vizitat și bazarul, pentru diversitatea înglobată și pentru a simți ce înseamnă adevăratul talent înnăscut de a negocia.
Am făcut un mic popas și în piața de mirodenii, de unde am plecat cu câteva condimente, care mai de care mai aromate, ceaiuri de iasomie și fructe uscate.
Și astfel am încheiat călătoria într-un oraș plin de culoare, învăluit de arome, cu multe amintiri de pus pe foaie și evenimente ce vor ramâne la fel de vii mulți ani.
O agitație în contrast cu vacanțele preferate, dar care îi conferă orașului tocmai autenticitatea și viața continuă.
Ca o promisiune de revenire, în următoarea vizită voi aborda și zonele mai puțin turistice ale Istanbulului, nedescoperite încă în cele două mici vacanțe.
