EICMA 2022 – Expoziția Internațională de Motociclete și Accesorii, Milano

Și iată că, după trei ani, am reușit să revin la EICMA, una dintre cele mai diversificate și vizitate expoziții de motociclete și accesorii din lume, ce are loc anual la Fiera Milano Rho.

Salonul durează șase zile, primele două fiind dedicate presei și reprezentanților media, iar ultimele patru publicului general și prezintă o gamă bogată de modele de scutere și motociclete, biciclete electrice și echipamente moto, care pot fi admirate, fotografiate, probate și de ce nu, cumpărate. Tot aici sunt aduse în premieră și prototipuri ce vor apărea pe piață în anii următori sau modelele deja consacrate de pe circuitul Moto GP.

Bilete de acces

Și anul acesta biletul de intrare a fost 19 euro (o zi de acces), expoziția desfășurându-se în perioada 10-13 noiembrie 2022, în șase pavilioane cu multe surprize și noutăți pentru pasionați și amatori.

Viitorul electric

Diferit față de vizita anterioară a fost accentul tot mai mare pus pe echilibrul ecologic transpus în tehnologia viitorului: mobilitatea electrică.

O mulțime de scutere și motociclete electrice, adaptate inițiativei de conservare a mediului, orientate spre reducerea emisiilor de carbon. Din păcate nu au o autonomie prea mare, dar sunt eficiente în oraș și foarte prietenoase cu mediul.

Am început turul alături de colorata Vespa, care a furat și acum privirile participanților datorită design-ului elegant, care-i revendică statutul de favorita Italiei, a formelor rotunjite și nuanțelor vesele.

Lambretta nu s-a lăsat mai prejos, ținând pasul concurenților, prin noile modele cu structură mai solidă și un plus de siguranță adăugată, ce vor fi disponibile în Europa în primăvara lui 2023. Mai mult, și-au celebrat la EICMA și cea de-a 75-a aniversare, prin lansarea noului scuter X125.

Italy2Volt și-a prezentat inovativele Ecooters. Scutere electrice, concepute special pentru drumurile zilnice în oraș, ușoare, cu un design practic și o autonomie de aproximativ 150 de kilometri.

Antreprenori creativi

Tot o noutate anul acesta a fost și sectorul dedicat start-up-urilor. Antreprenorii aflați la început de drum au avut posibilitatea să-și expună ideile într-un spațiu amplu dedicat. Scutere, biciclete și motociclete de oraș și off-road, toate electrice, scutere cu trei roți, accesorii în pas cu ultimele tehnologii, menite să revoluționeze viitorul prin creativitate și eficiență.

Modelele clasice

Cât despre Kawasaki, prezenți în fiecare an printre expozanți, vor continua lansarea de noi modele în stilul clasic, specific producătorului. La EICMA însă, au adus și câteva surprize: două prototipuri de motociclete electrice, care vor fi puse în vânzare în 2023, dar și un model hybrid, unic, ce va intra în gama sa de produse în 2024.

Pentru cinefili, modelele din Top Gun s-au lăsat și ele pozate în pavilioanele aglomerate.

Gama de produse Yamaha a fost parte importantă a expoziției. Pe lângă modelele clasice prezentate, japonezii ne-au dezvăluit ce au pregătit pentru 2022-2023. Plus un mic spectacol.

Am ajuns mai departe și la Honda, care pare să se fi desfășurat în voie în spațiul generos alocat, cu o multitudine de modele și o lungă istorie în lumea motociclismului.

Un impact semnificativ l-a avut noul CL500 Scrambler, ce va fi lansat la final de 2023. Design-ul clasic, reinventat, combinat cu o tehnologie modernă și un motor puternic, îi oferă toate atuurile pentru o lansare de succes.

Tot în premieră, Honda a dezvăluit și viitorul model de Transalp, care va duce mai departe tradiția gamei, mai bine echipat, mai elegant, mai comod.

Fanii lui Marc Márquez nu au fost nici acum privați de a admira motocicleta câștigătoare de pe pistele MotoGP.

Ca un răspuns la Transalp-ul lansat de Honda, Suzuki și-a etalat noul model de V-Strom 800 Adventure, cu specificații vizibil îmbunătățite și o tehnologie în pas cu viitorul.

Și Suzuki-ul lui Álex Rins, care a încheiat fulminant ultima cursă pe circuitul Moto GP, a captat atenția publicului.

Dintre expozanți, anul acesta au lipsit din păcate producătorii KTM, BMW și Harley-Davidson.

Americanii însă au fost reprezentați, în lipsa Harley-Davidson, de Indian, care au venit cu un nou model ce se va alătura gamei în 2023 și Zero, printre primii care au adoptat variantele electrice.

Dar ne-am întâlnit din nou cu Ducati, care și-au etalat aici modelele apreciate pretutindeni. Ducati este un reprezentant de seamă al Italiei.

Favorite au fost noua generație de Scrambler, Multistrada, foarte comodă, adaptată drumurilor lungi și sportiva Panigale.

Nu au lipsit nici starurile din Moto GP, Francesco Bagnaia și Enea Bastianini, imaginile Ducati. În prima zi dedicată publicului au oferit o sesiune completă de interviuri și autografe doritorilor.

Și fostul campion mondial, francezul Fabio Quartararo s-a plimbat prin pavilioanele EICMA anul acesta.

Bineînțeles că și britanicii au avut o replică de adăugat. Brough Superior și Aston Martin, adoptând un stil elegant și futurist, și-au adus unul din cele 100 de modele produse sub această colaborare, o motocicletă desprinsă parcă din viitorul îndepărtat.

Rămânem tot alături de britanici, cu motcicletele Triumph.

Și China a ținut aproape cu mărci mai puțin cunoscute europenilor, dar cu o abordare interesantă. Kymco sau CFM ne-au atras şi ele atenția.

Și la final, am mai vizitat odată italienii, că tot suntem la ei acasă. Grupul Piaggio a scos la înaintare din gama moto Aprilia, care s-a remarcat printr-o variantă îmbunătățită de motociclete electrice și Moto Guzzi, cu al său cochet Mandello.

Și la final, câteva modele ieșite din tipar:

Un salon complet, cu multe noutăți, potrivit, pe lângă pasionați și cunoscători, și oricărui amator care ar vrea să evadeze puțin din cotidian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *