A fost o vreme nu tocmai prielnică pentru o plimbare pe munte. Poate că norii apăsători și tunetele înfundate au făcut-o cu atât mai interesantă.
Verdele a căpătat nuanțe aprinse, albastrul s-a pierdut în cenușiu, iar lacurile glaciare și-au conturat profunzimea.
Ceața lăsată peste pajiștea întinsă ne-a acoperit cărările, iar ploaia rece de final de vară ne-a udat până la piele. Dar nu ne-am lăsat descurajați și am continuat traseul spre vârf.
Cabana Groapa Seacă
Am avut nevoie de un weekend și o zi pentru a merita deplasarea din București până aproape de Petroșani. Alegând un weekend prelungit, de 15 august, drumul a fost destul de aglomerat, pe lângă distanța lungă pe care am avut-o de parcurs. Am plecat undeva în jurul orei 18 din București și am ajuns aproape de ora 01:30 la cabană, cu câteva mici opriri intermediare.
Odată ce am părăsit Obârșia Lotrului, am mai avut de urcat aproape 10 kilometri până la Groapa Seacă, drumul fiind asfaltat în totalitate și serpentinele destul de lejere.
Cabana este de fapt un fel de pensiune cu camere duble, triple sau pentru mai multe persoane, toate dotate cu baie și încălzire, chiar și în luna august. Deși ne-am amuzat inițial, am descoperit că a fost nevoie de ea pe timpul nopții.
Terase acoperite, cu măsuțe de lemn, grătar, ciubăr, saună și o bucătărie complet utilată ne-au întâmpinat în locație. Trebuie să vii pregătit cu toate cele necesare, deoarece cabana nu are bar sau restaurant. În schimb ai la dispoziție tot ce trebuie pentru a-ți pregăti singur mesele.
O cameră dubla costa 200 RON, cea tripla 250 RON, 300 RON pentru patru persoane și 350 RON cea cu cinci locuri, iar ciubărul, sauna sau șemineul se plătesc separat, 500 RON, respectiv câte 100 RON pentru ultimele două.
Atmosfera este detașată, familiară, gazdele foarte primitoare, iar puii de ciobănesc jucăuși și pisicile simpatice și lipicioase sunt nelipsite din peisaj.
Am avut parte de trei zile de socializare și contemplare a naturii. Locul este lipsit în totalitate de semnal, drept pentru care, și foarte bine a prins, telefonul sau alte dispozitive nu pot fi folosite. Uitasem cum e fără tehnologie… dar am găsit experiența extraordinară! Mai multă liniște, mai multe dezbateri și idei.
Ziua 1 – De la Groapa Seacă pe Parângul Mare
Drumul forestier
Sâmbătă ne-am trezit târziu, dată fiind ora la care am ajuns, dar chiar și pornind la 11 pe traseu, tot am avut timp să ne întoarcem până să se întunece.
Cu vremea am avut ceva emoții, deoarece nu se anunța prea prietenoasă în vreo zi. Dar cum soarele strălucea încă de dimineață, am pornit încrezători.
Parângul este recunoscut pentru capriciile schimbătoare ale vremii, chiar și în anotimpul cald, dar am plecat optimiști, hotărâți să ne oprim acolo unde vom întâlni primul tunet. Este periculos să fi surprins de fulgere pe creastă, fiind o zonă expusă, fără adăpost.
Traseul pornește din imediata apropiere a cabanei, este bine marcat și indicatorul arată undeva în jur de cinci ore până pe vârf.
Prima bucată, de aproximativ o oră, se parcurge pe un drum forestier, printre arcadele de copaci înverziți. Razele soarelui, puternic la amiază, răzbeau printre coroanele dese, lăsând să se amestece în fasciculele de lumină particule fine de praf și insecte foarte mici.
Deși destul de accidentat, drumul forestier se poate străbate și cu o mașină cu garda înaltă, aproape până la urcușul din pădure. Dar are un farmec aparte la pas.
Refugiul Agățat – 1690 m
La final, drumul se îngustează și cotește prin pădurea plină de ferigi. De aici începe urcarea de aproape 30 de minute, până la Refugiul Agățat. Trebuie urmărit marcajul pentru a traversa râul înaintea refugiului. Aici am rătăcit vreo 10 minute, deoarece am pierdut drumul și am trecut pe un mic pod, improvizat, ghicind direcția corectă de mers.
După o oră și jumătate prin pădure, își face apariția în vârful unei stânci și refugiul. Din lemn, colorat, vesel, privindu-ne de sus. Refugiul Agățat arată diferit de altele întâlnite. La interior se ajunge pe o scară care escaladează stânca. Are o terasă cu priveliște spre pădure, o cameră, pe post de hol și „dormitorul” cu trei paturi suprapuse și o măsuță din lemn masiv lângă.
Un izvor cu apă de munte este captat în imediata apropiere.
Puțin mai jos, pe poteca spre refugiu, ne-au întâmpinat trei căței de la stâna vecină, cu mare chef de joacă și câteva căprițe curioase.
De aici până pe vârf, traseul este marcat cu trei ore.
Prin Valea Roșiile, spre Lacul Zănoaga Stânei – 1910 m
Am lăsat refugiul în urmă și am continuat urcarea pe Valea Roșiile, urmărind cursul apei, printre jnepeni pitici și pe lângă o altă stână unde pășteau liniștite văcuțe pătate. Un cal alb se amesteca printre peticele de culoare maro și negre. O notă discordantă în peisajul stânei.
Am traversat apa învolburată pe podețele din lemn și ne-am strecurat pe poteca îngustă, mereu în urcare.
Norii și-au intrat serios în drepturi acoperind soarele acum plăpând și câțiva stropi au colorat în nuanțe mai aprinse natura dimprejur.
După aproape o oră de urcare, se deschide și poiana înverzită în care se zăresc urmele avionului prăbușit, o legendă a locului. Cu aproape un secol în urmă, un avion militar cu cinci oameni la bord efectua un zbor secret, dar surprins de furtună, s-a prăbușit în munți. O parte din rămășițe încă se pot vedea în apropierea lacului, ducându-i mai departe povestea.
Tot aici, în timpul căutărilor, s-au găsit și componentele unui avion nemțesc prăbușit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Planul a fost ca resturile să fie recuperate și expuse la muzeul „Aurel Vlaicu”, din judeţul Hunedoara. În urmă cu 12 ani au fost aduse părți din fuselaj și motorul, însă multe piese au rămas pe munte, parte din ele fiind luate de trecători sau folosite de ciobani la consolidarea stânilor.
În Căldare se află și primul lac glaciar, Zănoaga Stânei.
Lacul Roșiile și Lacul Lung – 2000 m
Prin Căldarea Roșiile, am continuat urcarea spre vârf. Aici vremea s-a supărat de-a binelea și o ploaie rece și deasă, hotărâtă cu orice preț să ne împiedice deplasarea, s-a pornit peste lespezile gri.
Ne-am adăpostit la umbra unei stânci și am reluat urcarea după o oră, când vremea s-a arătat ceva mai prietenoasă. Din păcate lespezile ude și iarba plină de apă ne-au îngreunat traseul.
Chiar înainte de ploaie, ne-am întâlnit cu câteva grupuri care coborau, descurajate de vreme. Ne-au sfătuit să le urmăm exemplul. Însă, după o oră petrecută la adăpost, furtuna părea să se îndepărteze. Creasta s-a lăsat pe de-a-ntregul descoperită de nori și nici urmă de tunete sau fulgere amenințătoare, ceea ce ne-a convins să continuăm.
De la refugiu mai erau trei ore până pe vârf și deja o oră fusese parcursă. Prin urmare aveam mai puțin de jumătate din întregul drum.
Am ajuns cu adidașii uzi și la următoarele două lacuri glaciare, Lacul Lung și Roșiile, ce oglindeau cuminți crestele sub picăturile rare de ploaie, ce au insistat să ne conducă jumătate din drum.
Și de aici am continuat traseul doar pe lespezile alunecoase până la ultimul lac dinaintea vârfului.
Lacul Mândra – 2150 m, Șaua Gruiu și Vârful Parângul Mare – 2519 m
Drumul până la Mândra mi s-a părut extrem de anevoios. Poate că pe vreme bună ar fi fost un fleac, însă acum, escaladând lespezile ude, m-am ales cu câteva vânătăi serioase de la echilibristica testată.
Lacul Mândra, pe același tipar glaciar, este ultimul înaintea urcării spre vârf.
Fără pauza de ploaie, am fi făcut aproximativ două ore şi jumătate până aici.
Lângă lac s-au pornit și tunetele înfundate, dar ploaia nu părea încă să vină mai serios decât o făcuse deja. Tunetele s-au îndepărtat și odată cu plecarea lor, am pornit și noi pe ultima urcare, cea mai abruptă, spre șaua dinaintea vârfului.
Panta îți cam taie răsuflarea. Urcarea este destul de înclinată, dar fără vreo dificultate deosebită. După o jumătate de oră de efort, am ieșit în șaua Gruiu, unde se află și semnul care anunță că mai este doar o jumătate de oră până pe vârf.
Din păcate aici am renunțat, deoarece tunetele au persistat și drumul continua doar pe creastă, o urcare mult mai lejeră decât precedenta, dar fără un loc de adăpost. Va rămâne pe data viitoare, ca un motiv întemeiat de revenire. Este important pe munte să iei în calcul toți factorii pentru a fi în siguranță. Este important să știi când este bine să renunți.
La întoarcere, o ceață densă ne-a însoțit până la primul lac, apoi coborârea a continuat prin bălțile formate și noroiul lipicios, până la refugiu și înapoi la cabană. Patru ore per total.
Uzi și plini de namol am încheiat o zi ploioasă în Parâng.
Ziua 2 – Stațiunea Parâng, Parângul Mic – 2074 m și Petroșani
A doua zi ne-a întâmpinat cu soare, însă știam că-i doar amăgitor și nu va persista.
Am pornit cu mașina către stațiunea Parâng. Nu am urcat însă pe șosea, ci cu vechiul telescaun care te lasă în centrul ei. În 25 de minute am fost sus, 25 de ron fiind și prețul unei urcări și încă 2 lei taxa de stațiune.
Nu am găsit-o prea animată și nici aglomerată, așa cum mi-a fost descrisă, deși cu imaginea asta clară pornisem la drum. Ba din contră, mi-a părut mai degrabă pustie și rece. Poate și din cauza vremii apăsătoare. Soarelui îi luaseră brusc locul nori grei, plumburii, aglomerați peste toată zarea.
Din stațiune, aflată la aproximativ 1800 m altitudine, se mai parcurg sub 300 m până pe vârful Parângul Mic. Un traseu ușor, de o jumătate de oră, pe o potecă pietruită, într-o continuă urcare.
Tunetele s-au întețit odată ajunși pe vârf și ploaia ne-a atenționat că trebuie să ne încheiem plimbarea.
La jumătatea drumului am intersectat traseul către Parângul Mare și Cârja. Într-o zi însorită vom urma și poteca de aici câtre vârfurile care se lăsau acum deslușite printre nori. Durata ar fi de aproape patru ore dus.
Lăsând în urmă vârfurile, ploaia și stațiunea, am coborât cu telescanul către mașină și ne-am îndreptat spre Petroșani, orașul minier, cu o istorie bogată. Clădiri vechi, teatrul, câteva fabrici, un centru pietonal populat, dealuri înverzite la periferie, cam așa l-am descoperit în ziua rece de august.
Am făcut o plimbare rapidă, doar prin împrejurimile centrale.
Cel mai cunoscut restaurant, unde am și luat un prânz târziu este Keops. O terasă aranjată în jurul unui lac artificial cu lebede, rațe și pești și un castel fortificat la bază par să atragă aici întregul oraș.
Mâncarea nu este deosebită, dar nici neplăcută. Terasa era plină, semn că este destul de apreciat. Poate datorită decorului și a servirii rapide. Nu am analizat prea mult, dar la o primă vedere părea alegerea cea mai bună.
Ziua 3 – Pe Transalpina
S-a terminat sejurul nostru și am pornit la prima oră spre casă, pentru a evita de data asta aglomerația unui weekend prelungit.
Ne-am întors pe Transalpina, un drum străbătut în numeroase rânduri, dar niciodată atât de liber precum l-am găsit la nouă dimineața.
O plimbare plăcută la înălțime pe curbele celei mai înalte șosele din România, bucurându-ne de pustietate și decor.
Iar de aici am coborât în Rânca, stațiunea mereu în construcție, mereu parcă neterminată.
Și așa am încheiat vizita în Parâng: cu un vârf neatins și câteva noi în plan, pentru alte zile petrecute aici. Așa că vor rămâne pe data viitoare, poate și cu ceva mai mult soare…
