Este a treia oară când vizitez Pelion şi sunt sigură că voi mai reveni de cel puțin încă pe atât.
Ce mă atrage în mod special este relieful nespecific unei Grecii toride, destul de uscată, împânzită doar de măslini pitici, arbuşti dezordonați şi ciulini pufoşi, cu tentă ştearsă, prăfuită. Aici însă, totul este verde, împădurit şi proaspăt. Copacii bogați coboară până la baza plajelor, aducând o boare plăcută şi umbrindu-i marginile. Vegetația deasă atârnă, se răsuceşte, se agață de gardurile din piatră, colorându-le vesel. Miroase a flori, există umbră, iar apa este foarte albastră.
M-am cazat mereu în Agios Ioannis, un sat pitoresc, aflat chiar la mare. Terasele-i animă serile calde şi se poate ajunge în maxim 30, 40 de minute şi la celelalte plaje mai cunoscute din zonă.
Distanțele sunt scurte, dar serpentinele care taie muntele sunt foarte strânse, înguste şi înclinate, transformând un drum de 10, 15 kilometri în cel puțin o jumătate de oră de condus. Este de preferat să te deplasezi cu barca, direct pe apă, unde aceeaşi distanță se poate parcurge de trei ori mai repede. Există bărcuțe, caiace, stand-up paddles de închiriat sau tururi ghidate către principalele plaje.
Papa Nero
Tip plajă: nisip spre partea sudică, pietre spre centru, apoi iar nisip în capătul nordic.
Parcare: spațioasă, amenajată chiar în centru, gratuită sau direct pe marginea falezei. Este foarte aglomerat în weekend, în special duminica. Localnicii din Volos își petrec de obicei aici finalul de săptămână.
Papa Nero este plaja din Agios Ioannis, întinsă de-a lungul satului, în mare parte cu nisip şi apă limpede, albastră, susținând reputația Greciei. Spre capătul sudic este mai umbroasă, fiind multă vegetație pe stâncile care coboară în mare. Dimineața este aproape pustie, abia dupa orele prânzului aglomerându-se. Lumea nu pare prea matinală, dar mergând aici mereu la început de iunie, nici soarele nu te constrânge prea tare.
Faleza ce mărgineşte plaja este înțesată de terase cu specific pescăresc, magazinaşe locale cu fructe, bere foarte rece şi articole de plajă, câteva hoteluri, vile în stil mediteranean şi camping-uri.
Căsuțele albe, decorate cu flori, urcă pe dealurile dimprejur, desenând perspective spectaculoase deasupra mării.
Din punct de vedere culinar, O Christos şi Galeos ne-au gătit seara peşte proaspăt pe plită. Dorada și sardinele nu lipsesc din vreun meniu. Iar ceva mai sus de Agios Ioannis, la Vanghelis am degustat cele mai bune mâncăruri tradiționale, într-un cadru familiar.
Fakistra
Tip plajă: nisip
Parcare: loc de câteva maşini, chiar înainte de coborârea pe treptele care duc la plajă sau puțin mai sus, unde începe ultima curbă.
Am găsit aici marea foarte albastră şi o plajă sălbatică, cunoscută printre localnicii care ne-au recomandat-o de fiecare dată când am vizitat zona.
Trebuie doar să vii pregătit şi să ai ceva experiență în ale şofatului pe serpentinele foarte strânse, înclinate şi înguste, care te duc până aproape de plajă. Spre final, asfaltul dispare, dar drumul este suficient de bun încât să poată fi parcurs cu orice mașină. Sau să alegi varianta ușoară și să optezi pentru o traversare cu barca.
După ce ai lăsat maşina, mai ai de coborât cam 10 minute pe o potecă printre copaci, la fel de abruptă ca întregul traseu. Dar îşi merită tot efortul odată ajuns. Din când în când, Fakistra se lasă descoperită printre copaci, parcă să îți dea curaj: nisip fin, apă de un albastru clar, stânci albicioase, şlefuite de vreme.
Nu există magazine sau terase în apropiere sau vreun loc amenajat şi nici umbră după orele amiezii. Dar tocmai ăsta-i e şi farmecul. Neatins, sălbatic.
Agii Saranta
Tip plajă: nisip
Parcare: în rondul dinaintea intrării pe plajă, sub copaci sau de-a lungul drumului până la plajă. Gratuită.
Nici până aici drumul prin munți nu dezamăgeşte. Serpentine strânse, curbe înguste, pante îndrăznețe şi o coborâre bruscă la final, cu loc doar de o maşină, deşi este cu dublu sens. Noroc că iunie nu e o perioadă prea aglomerată şi în general dimineața doar se coboară şi seara se urcă.
Plaja este ceva mai lungă, cu trei baruri, şezlonguri cu umbreluțe şi nisip fin. Cel mai frumos loc mi s-a părut în capătul ei, la Monk Rock, unde este şi Monk Paradise Beach Bar. Aici nisipul se termină brusc, fiind mărginit de o zonă stâncoasă, cu multă vegetație umbroasă.
Apa este la fel de limpede, colorată într-un plăcut turcoaz.
Mylpotamus
Tip plajă: nisip
Parcare: mare, amenajată, gratuită, chiar înainte de coborârea pe treptele care duc la plajă. Se întinde până în capătul opus, unde se află un restaurant pescăresc
Plajă cu trepte, mai puține decât la Fakistra şi ceva golfulețe. Specificul se păstrează ca şi la vecinele ei: drumuri şerpuite, câteva scări de coborât printre copaci, o parcare generoasă, plus un restaurant pescăresc şi un bar boem, deasupra plajei. Se pot închiria şezlonguri sau se poate sta pe prosop, la umbra stâncilor uriaşe. Câteva rânduri de trepte fac legătura cu o terasă înaltă, cu privelişte și cu cealaltă plajă din următorul golf. O mică scobitură în stâncă o leagă de o altă plajă, mai mică, în capătul opus. De remarcat aici este relieful stâncos, care împarte o banală plajă cu nisip în câteva golfulețe îmbrăcate de vegetație.
Marea a fost ceva mai agitată, mai spumoasă, desenând contraste puternice între albul valurilor și negrul ud al stâncilor ivite de pretutindeni.
Plaja Damouchari
Tip plajă: nisip și pietre
Parcare: ceva mai sus de plajă, înainte de a intra pe drumurile înguste care coboară printre case, restaurante şi magazine.
Mai mult povestea ei, filmul Mamma Mia şi vulpea prietenoasă care da târcoale de câțiva ani prin restaurantele cu peşte îmi par a face faimos locul, decât plaja în sine. Plus strada pietruită care coboară spre mare. Îi dă locului un aer artistic.
Este şi ea delimitată de o pădure și trepte care urcă spre un foişor cu privelişte. În rest, apa nu mi-a părut la fel de albastră cum mă obișnuise, ba chiar destul de învolburată m-a întâmpinat în fiecare vizită. Ceva mai limpede este marea în micile portulețe improvizate la baza restaurantelor.
Sunt plaje spectaculoase în toată Grecia, de acolo şi renumele ei printre călători, dar pentru mine Pelion rămâne un loc aparte, ceva pierdut de tipar. Abia aștept următoarea revedere, căci ceva s-a legat între noi!
