Clujul s-a pregătit pentru a doua oară de festival vara aceasta. După Electric Castle, Untold a reușit să adune 265.000 de participanți în cele patru zile de concerte.
Atmosfera din timpul evenimentului s-a făcut resimțită pe fiecare străduță centrală, în fiecare terasă cu bere foarte rece și muzică antrenantă, în fiecare tânăr gălăgios și vesel sau fată cochetă, îmbrăcată extravagant, în rochii scurte și transparente, cu sutiene țipătoare, lăsate pe jumătate la vedere. Clujul a fost invadat de oameni de pretutindeni, ce s-au făcut ușor remarcați prin brățările de acces purtate cu mândrie și entuziasmul libertății aproape redobândite după un lung an de pauză.
Surprinzător, am găsit ușor cazare cu numai două zile înainte, la Piccola Italia, aflată la doar 10-15 minute de mers pe jos de Cluj Arena (locul unde s-au desfășurat concertele). Prețul a fost puțin crescut ce-i drept, dar locația centrală și curtea liniștită, scăldată de soarele dimineții, terasele ascunse de iederă cățărătoare, traversate de pisici colorate, leneșe și visătoare, târându-și molcom lăbuțele până sub geamurile noastre, implorând o mângâiere, au compensat parcă micile impedimente.
Am vizitat Clujul în câteva rânduri, prin urmare acum eram aici doar pentru festival.
Vineri, înaintea celei de-a doua zile de Untold, având la dispoziție o întreagă zi relaxantă înaintea unei nopți lungi pe ritmuri cunoscute, am traversat de câteva ori zona centrală, ca o tură de recunoaștere a orașului ce ne va găzdui în cele câteva zile. Nimic schimbat față de ultima întâlnire, dar parcă mai animat și vesel.
Am mâncat o porție de paste excelente, servite în stil italian, la Tortelli Pasta Bar. Ceva neașteptat. Mi-a plăcut servirea ireproșabilă, cu recomandări diverse în funcție de alegerea făcută, destul de inspirate aș putea spune și bucata mare de parmezan adusă pe fund de lemn, rasă la fața locului, exact atât cât era necesar fiecărui sortiment de paste, astfel încât să nu-și piardă autenticitatea. Și gustul a fost într-adevăr desavârșit.
În rest, un Guiness la O’Peters, câteva cartiere străbătute la pas și comparate pe alocuri cu orașul de origine și festivalul putea începe.
Zilele dinaintea weekend-ului au fost mai puțin aglomerate sau așa au lăsat impresia. Oricum, organizarea a fost exemplară. Dată fiind perioada proaspătă post-pandemie, totul a fost aranjat astfel încât să fie evitate cozile interminabile și îmbulzeala clasică de la standurile cu băuturi sau mâncare. Singurele adunări permise au fost cele din fața scenelor.
Bineînțeles că erai supus unui control riguros înainte de a intra în spațiul dedicat concertelor, dar și aici, locațiile de control au fost suficiente, totul ca să poți avansa liniștit, fără să aștepți prea mult.
Accesul s-a făcut pe baza biletului, plus green pass-ul cu cod QR descărcat de pe site-ul Guvernului, eliberat pe baza vaccinului efectuat cu cel puțin 10 zile înainte, a dovezii recente de trecere prin COVID sau a unui test negativ. Se puteau efectua și teste rapide la fața locului, dacă nu dețineai nicio dovadă a celor mai sus menționate. Odată verificat și confirmat, aveai liber la distracție.
Imediat la intrare primeai și brățara de acces, cu un mic card pe care îl puteai încărca cu suma dorită la una din casele disponibile în interior (bani pe care îi și recuperai la finalul festivalului, dacă nu îi cheltuiai). Cu acest mini-card atașat brățării puteai cumpăra băuturi, mâncăruri sau suveniruri de la orice stand.
În incinta festivalului, pe lângă scenele amplasate pe care diverși artiști îți cântau povestea, găseai zonele de relaxare, cu hamace și fotolii moi aruncate pe iarbă. Micile detalii au făcut diferența, astfel că întregul decor creat oferea mai mult decât un simplu festival: un loc de întâlnire cu prietenii, un prilej de povești colorate, spuse înaintea ascultării formației preferate.
Standurile cu bere foarte rece și alte băuturi, nelipsite pe timp de festival, se înșiruiau la fiecare pas. Prin urmare, oriunde te-ai fi aflat, lângă scene sau în zona de relaxare, puteai cumpăra orice doreai.
Chioșcurile cu mâncăruri variate – în stil mexican, pentru preferințe picante, cu tentă japonză sau clasicii burgeri ori pastele italiene sau asiatice, cartofii la cornet, chiar și pleșcăvița sârbească – te așteptau îmbietoare, după un val de melodii solicitante.
Au fost și spectacole independente, răsfirate printre zonele de relaxare, menite sa completeze atmosfera și așa pompoasă de festival. De la dansatori mascați, fete cu baloane de săpun, arlechini, toboșari în sincron și alte personaje colorate, toate etalându-și talentele exersate special pentru această ocazie.
Apoi au fost concertele, pe alese în funcție de scena pe care s-au desfășurat. Scena principală, chiar în incinta stadionului, a reunit formații cunoscute, acompaniate de spectacole de lumini, DJ și dansatori.
Au fost scene secundare, mai mici, unele dintre ele de nișă. Scena cu muzică hip-hop, asaltată de generația tânără, cunoscând fiecare vers și completând la unison pauzele lăsate de cântăreți.
Altele cu melodii vechi sau muzică electronică.
Nu a fost timp de plictiseală și concertele s-au întins până dimineața.
La revenirea acasa, nu chiar dimineață pentru noi, ne-am plimbat pe străzile unui Cluj curat și pustiu.
Nu muzica în sine a făcut acest festival să-și merite renumele, ci oamenii adunați de pretutindeni trăind bucuria revederii, atmosfera veselă, detașată și organizarea ireproșabilă, adaptată unei perioade încă incerte, dar încercând să recompună normalitatea.
