Căsuțe în natură. Vacanță în camping

Cui nu-i plac căsuțele-n natură? Simple, dar cochete, fiecare reflectând specificul zonei. Fie că sunt din lemn lăcuit, printre brazi, la poalele munților sau din stuf și paie, cu acoperișuri ascuțite, asemeni pălăriilor japoneze, aproape de malul mării, campingurile au întotdeauna o chemare aparte.

Ele vin bineînțeles la pachet cu avantaje și dezavantaje, în funcție de condițiile căutate și facilitățile dorite. Sunt și campinguri care se pot ridica într-adevăr la standarde hoteliere, cu prețuri pe măsură, dar pe ele nu le găsești amenajate decât în anumite locații din țară.

Cele mai multe însă adoptă stilul clasic, cu căsuțe din lemn împrăștiate în verdele naturii, cu miros proaspăt de vară și libertate cât cuprinde.

Din când în când mai aleg unul, chiar dacă pentru perioade scurte, dar cele câteva zile petrecute aici mă încarcă mereu cu energie și îmi dau un puternic sentiment de contopire cu natura. Îmi place să simt mirosul de iarbă proaspătă încă de la primele ore ale dimineții. De cum am deschis ușa căsuței, să poftesc soarele înăuntru. Un hamac agățat la umbra copacilor, legănat ușor de briza dimineții, un mic râu în apropiere, poate și o terasă din stuf cu miros de cafea bună, așa vad începutul unei zile boeme!

Cutreierând țara, am descoperit felurite campinguri și toate mi-au rămas întimpărite ca o poveste frumoasă, de vară, furată chiar din mijlocul naturii.

Camping Leon, Durău

Leon este unul dintre ele, ideal pentru o tură în munții Ceahlău. Campingul se află la doar câțiva kilometri de Centrul de Informare și Documentare Durău, de unde pornesc și traseele spre cabana Fântânele, cascada Duruitoarea, vârful Toaca și cabana Dochia.

Leon se află chiar la poalele pădurii, înconjurat de liniște, vânt și natură. Câteva căsuțe din lemn primitoare, specifice zonelor montane răspândite în curtea uriașă. Nu au încălzire, prin urmare este deschis doar în lunile calde din an.

Este dotat cu toate cele necesare: toalete, dușuri cu apă caldă, o sală de mese, loc special amenajat pentru grătar, o bucătărie acoperită, cu frigidere, aragaz și ustensile de gătit.

În prima seară, atunci când l-am descoperit întâmplător căutând o pensiune aproape de traseele din Ceahlău, am fost singurii cazați aici. Părea închis. Doar un număr de telefon apărea pe una din căsuțe.

Un val de ceață acoperea decorul, iar lemnul umed trosnea în adierea vântului de început de toamnă. Ne-a plăcut ideea și am sunat. O femeie între două vârste a venit în scurt timp, ne-a predat cheile și a plecat, lăsându-ne proprietari peste întinderea pustie. Nici urmă de oameni în zonă, doar aer curat și rece și dealuri îmbrăcate-n cenușiu.

Am profitat de natură, de pacea serii așternută peste locul uitat parcă de lume, izolat de orice zgomot exterior și orice prezență umană menită să aducă un dezechilibru în tăcerea munților.

Doar două vulpi și-au făcut apariția după ce ne-am retras la culcare, răvășind ambalajele rămase în coșurile de gunoi și mușcând cu poftă o bucățică din adidasul meu lăsat pe terasă, aparent gustos.

În seara următoare au mai apărut câteva rulote și doi motocicliști olandezi.

Vara este în general aglomerat, ni s-a povestit, dar noi ne aflam acum la limita ei. Deja sezonul părea pe terminate şi frigul începea să se resimtă noaptea.

Camping Clopotiva, Clopotiva

Aici am poposit două zile pentru o tură în munții Godeanu. Clopotiva se află la aproximativ 30 de kilometri de intrarea pe traseu, dar am preferat micul sat verde și pitoresc înaintea cuceririi vârfului Gugu.

Am căutat o mică pensiune, mai puțin turistică, alegând într-un final căsuțele din lemn din curtea lui Alex. Sunt multe pensiuni în zonă, tocmai datorită peisajelor înconjurătoare. Nu știu dacă cei care vin aici ajung să străbată și traseele din Godeanu sau doar profită de panorama descrisă de munții dimprejur și de aerul proaspăt.

O curte uriașă, câteva căsuțe pe gazonul verde, căței și pisici, două, trei rulote, un loc de grătar, băi și dușuri cu panouri solare. Așa ne-a întâmpinat noua noastră cazare.

A fost o atmosferă plăcută, pitorească, între multe nuanțe de verde. Puțin frig seara, dar era de așteptat. Eram departe de câmpia noastră în care vara încă avea să mai stea o vreme.

Trebuie să vii pregătit însă cu toate cele necesare, căci în micul sat vei avea la dispoziție… doar ce îți oferă natura. Poate găsești în apropiere un mic magazin local. Dar ăsta i-a fost și farmecul.

Camping Alex, Murighiol

Multe culori la mijloc de primăvară, Camping Alex este ca o introducere în atmosfera Deltei. O curte verde și înflorată, câteva sălcii tinere, căsuțe vopsite în alb și albastru, dezvăluind specificul zonei.

Opțiunile de cazare sunt variate, căsuțele fiind de două persoane, cu toalete și dușuri comune, suficiente și bine întreținute, de trei sau patru persoane, sub formă de apartament cu baie proprie și încălzire, toate la prețuri foarte mici, iar în curte, o bucătărie exterioară, un grătar și un loc de gătit la ceaun.

Lângă bucătarie este și o sală cu mese, închisă, pentru serile mai răcoroase, un foișor din lemn și paie și câteva hamace.

Ideal pentru o plimbare pe canalele Dunării în prag de vară.

Camping Delfinul, Sfântu Gheorghe

Vară pretutindeni! Camping Delfinul definește cel mai bine vara, boemul și marea.

Întotdeauna am găsit Delfinul ca o poveste caldă. M-a atras contrastul între diminețile încete, vântul cu miros de sălcii, iarba puțin prea coaptă de soarele lui iunie, păsări de toate tipurile agitând curtea întinsă și serile animate, ceva mai răcoroase, petrecute în ritmuri de folk și filme pentru toate preferințele.

Aici timpul se oprește dimineața și se reia vioi după orele amiezii, cand toropeala devine mai suportabilă și oamenii se întorc de la plajă.

O curte întinsă, verde, mărginită de un canal acoperit de stuf, 55 de căsuțe din lemn, un bar/restaurant, loc de corturi, toalete și dușuri comune, cât să facă față celor cazați, un fel de șopron adaptat sub care stau aliniate de-o parte și de alta mese lungi din lemn, este ceea ce campingul oferă. În dreapta șopronului se înalță un ecran mare, cu bușteni lunguieți pe post de bănci, pe care seară de seară se proiectează diverse filme. Iar în fața ecranului, o scenă improvizată, des folosită în perioada verii pentru concerte populare, folk, rock sau alte genuri ale formațiilor cunoscute și locale, reunite pentru a completa atmosfera prietenoasă a locului.

Potrivit pentru o săptămână de vară, aproape de dunăre şi mare.

Chiar și pentru cei pretențioși, câteva zile în camping pot fi o experiență deosebită, autentică, verde și însorită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *