Deși relativ aproape de casă și considerat unul dintre orașele de vacanță ale vecinei Bulgaria, nu reușisem să vizitez Nessebar-ul până în această vară.
Patru zile au fost suficiente ca să mă pot bucura de plajă, de orașul vechi, de animația locului, de terasele vesele cu vedere la mare și pește proaspăt, totul completat de puțină istorie și câteva obiective renumite.
Drumul până la mare
Drumul până în Nessebar se parcurge cu mașina în aproximativ cinci ore, cinci ore și jumătate. Părăsește țara la Giurgiu, traversează podul prieteniei și orașul Ruse și continuă apoi prin localitățile tipic bulgărești, pustii, aride în perioada verii, cufundate într-o liniște deplină, trezite din amorțeală doar de tirurile greoaie care tranzitează zona. Totul este lipsit parcă de orice semn ce ar putea trăda prezența umană. În apropiere de mare abia, atmosfera se mai animează și încep să-și facă apariția, prin orașele sau satele ceva mai dezvoltate, grupuri vesele mergând spre plajă.
Și după multe ore de pustietate și liniște, se lasă descoperit și mult așteptatul Nessebar.
Nessebar – orașul și cazarea
Periferia orașului îți lasă impresia unei stațiuni puțin îmbătrânită de trecerea timpului. Hotelurile, pe alocuri decolorate, cu arhitectură curbată și forme rotunde, sfidează prezentul pentru câteva momente. Vegetația arsă de soare și asfaltul încins risipesc un pic aerul de vacanță.
Spre centru însă, în orașul nou, apropiate de mare, se zăresc aliniate și hotelurile înalte, mândre și colorate, cu parcări pline, restaurante și terase de-o parte și de alta a străzilor și magazine mici, cu articole de plajă.
Nessebar este împărțit în două: orașul nou, aglomerat de hoteluri, plaje amenajate și magazine de tot felul și orașul vechi, unul dintre cele mai ‘bătrâne’ locuri ale Europei, cu străduțe înguste, pietruite, localuri animate și multă istorie.
În primul ne-am cazat noi, în complexul Mirage, aflat chiar pe malul mării, cu o priveliște potrivită oricărei dimineți. Este destul de aproape și de centrul vechi, la numai 15 minute de plimbare agale, centru care se lăsa deslușit în toată splendoarea și de la balcon, asemeni unei vederi vechi, cu case înconjurate de ziduri din cărămidă și acoperișuri roșiatice.
Am fost pe deplin mulțumiți de alegerea făcută: un apartament spațios, cu trei camere și o terasă generoasă spre mare. Prețurile sunt decente și condițiile pe măsură. Apartamentul a fost undeva în jur de 700 RON/noapte (280 leva), iar parcarea se plătește separat, aproximativ 30 RON/zi (12 leva).
Fiindcă am ajuns devreme, imediat după ce ne-am putut caza, am plecat să vedem și plaja, de care eram atât de aproape.
Plajele din Nessebar
Am ales această scurtă plecare în primul rând pentru soare și mare, drept pentru care, zilele ce au urmat au fost dedicate unei relaxări plăcute pe țărmul bulgăresc.
Sunt două plaje principale în stațiune, una aflată în nordul orașului, iar cealaltă în sud. Cea din nord leagă Nessebar-ul de Sunny Beach, o altă locație preferată de turiști.
Plaja sudică, cea lângă care ne-am și cazat, nu foarte lată, este acoperită de nisip fin, auriu, iar marea, cuminte și limpede ne-a îmbrățișat călduros sosirea.
Hotelurile se înalță falnic imediat ce se termină plaja, portocalii, verzi, albastre, ca o paletă de nuanțe puternice, amplificată sub soarele de august. La baza lor, câteva terase cu înghețată și bere foarte rece înviorează după-amiezile copleșitoare. Prețurile sunt puțin mai ridicate aici, dar totuși nu am remarcat diferențe notabile între localurile din Nessebar.
Plaja are atât locuri cu șezlonguri albe, măsuțe, umbreluțe și saltele, pentru cei mai puțin pregătiți, dar și porțiuni întinse, libere, deloc înghesuite și fără a fi private de vreo facilitate. Marea este la fel de curată, nisipul la fel de fin, câteva terase ici și colo și soare cât cuprinde.
Prețul unui șezlong este de 20 RON (8 leva), la fel și al unei umbrele, care se mențin aproape neschimbate în toată stațiunea.
Am făcut o plimbare de-a lungul țărmului și spre capătul plajei, se ajunge într-o zonă stâncoasă, mai sălbatică, fără nisip și cu ceva mai multe alge.
Nessebar, Orașul Vechi – Locul preferat după apusul soarelui
Pe lângă forfota pornită după apusul soarelui, când lumea, sătulă de plajă, se mută la terasele pe alese, din centru, orașul vechi păstrează și o istorie bogată, fiind considerat un muzeu în aer liber și inclus în patrimoniul UNESCO.
Este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și odată ce ai pătruns pe poarta dintre zidurile vechii cetăți, străduțe înguste, pietruite șerpuiesc printre magazinașele cu produse tradiționale bulgărești, cu diverse sortimente de vinuri, beri artizanale, înghețate aromate, produse handmade, toate conturând obiceiurile locale.
Mărturii ale istoriei bogate, ale culturilor și civilizațiilor care și-au pus amprenta de-a lungul timpului, se zăresc în piețele deschise sau pe străzile umbrite. Orașul vechi Nessebar a fost la bază o așezare tracică, devenită apoi colonie grecească și ulterior bizantină, iar ruinele bisericilor, casele din lemn construite între secolele XV-XVIII sau muzeul de Arheologie, încă îi amintesc povestea.
Orașul reușește să le îmbine pe toate între zidurile înalte: lecțiile de istorie, străzile boeme, magazinele cu amintiri, terasele vesele acoperite de flori și viță de vie, pescărușii gălăgioși, semn al apropierii de mare.
Bunătăți în Nessebar
Ne-am delectat și cu mâncărurile specifice, peștele proaspăt și tocănițele sau chiftelele condimentate. Totul este servit rapid în terasele aflate sub boltele verzi. Unele au vedere la mare, altele spre oraș, dar toate par animate și vesele, cu iz proaspăt de vară.
Prețurile sunt relativ mici și nu variază prea tare între restaurantele din centrul vechi.
Alte activități în Nessebar
Pe lângă orașul istoric și plajele aurii, am mai descoperit în plimbările de seară și câteva terase animate chiar pe malul mării, dar și un mic local cu muzică live în orașul nou. Am petrecut câteva ore în Caramel ascultând cântece vechi și muzică bulgărească, interpretate de o artistă locală, bănuiesc nu foarte cunoscută. Am platit 13 RON (5 leva) de persoană pentru a putea asista la spectacol, iar băuturile alese au avut prețuri aproape la jumătate față de litoralul românesc.
Un parc de distracții luminat te întâmpină chiar la capătul digului care face legătura între cele două părți ale orașului. Un vuiet continuu, glasuri vioaie, oameni de toate vârstele.
Pe dig se află și simbolul definitoriu al orașului, Vechea Moara de vânt, construită în perioada Renașterii.
O seară pierdută la pas prin Nessebar îți poate dezvălui multe secrete ale boemei locații de vacanță.
Mi-a plăcut Nessebar-ul și cele patru zile petrecute aici mi-au fost suficiente pentru a-i exploata farmecul. Pentru plimbarea viitoare mi-am propus să văd și celelalte orășele de pe coasta Bulgariei, din regiunea Burgas.
Nessebar mi-a părut una dintre cele mai accesibile destinații din ultima perioadă. S-a investit efort în dezvoltarea turistică și s-a pus accent pe conservarea valorilor unui vechi oraș.
În câteva cuvinte, își merită o vizită în zilele de vară.