Călătoria noastră prin China, în iunie 2017, nu a fost una improvizată, cum obișnuiam să ne mai „planificăm” plecările prin Europa. Din contră, a început cu o lecție destul de clară: fără un plan bine pus la punct, nu poți să ajungi așa departe. Pentru a obține viza la vremea aceea, am fost nevoiți să prezentăm întreg itinerariul: fiecare oraș, fiecare noapte de cazare, fiecare deplasare. Nu era prima încercare. Mai avusesem eu o tentativă să iau viza, cu câteva săptămâni înainte, doar cu biletele de avion, fără rezervări la hoteluri și am fost respinsă din start. Așa că, a doua oară, am făcut totul „ca la carte”. Să zicem…
Și, într-un fel ironic, chiar de la început, de la primele rezervări, ne-am aranjat planul astfel încât avionul să fie, inevitabil, pierdut.
Am călătorit mult prin China, traversând orașe aglomerate și zone complet diferite ca ritm și atmosferă. Totul era organizat dinainte, ceea ce ne oferea o siguranță aparentă. Deși călătorisem mult până atunci, nimic nu fusese vreodată pus la punct atât de minuțios ca această plecare.
Ultima destinație de pe lista noastră: Shanghai, final de vacanță. Un oraș fascinant, unde modernul și tradiționalul se amestecă într-un haos de arome și culori. Zilele au fost tare pline și au zburat pe nesimțite. Mai aveam o noapte, iar în următoarea, la ora 00:00 AM, aveam avionul spre Dubai. Planul era simplu și clar: aveam cazare în acea noapte, iar ziua următoare urma să fie una relaxată. Vizităm un parc zoologic, ne mai plimbăm prin oraș, lăsăm bagajele la hotel chiar și după check-out, mai bifăm câteva obiective și, spre seară, luăm metroul direct către aeroport. Totul stabilit. Fără stres.
Sau cel puțin așa credeam.
Ajunși în jur de ora 22–23 la hotel, obosiți dar mulțumiți, ne-am așezat la terasa din față. O bere rece, un moment de respiro după zile întregi de explorare. Atmosfera era liniștită, aproape festivă, ca un final de călătorie reușită. La un moment dat, am zis să facem check-in-ul online pentru zborul de „a doua zi”, ca tot avem wifi de la hotel.
Și atunci… s-a rupt filmul.
Prietenul care se ocupa de asta s-a blocat. Nu mai spunea nimic. Se uita fix în telefon, cu o expresie pe care nu o înțelegeam. După câteva secunde care au părut minute, spune, aproape șoptit: Avem avionul… în noaptea asta. Pleacă într-o oră.
Ne-am oprit toți. A fost genul ăla de moment în care realitatea pare o glumă proastă. Am râs. Un râs nervos, confuz. Era imposibil. Între râs și șoc, mai aveam puțin și izbucneam în plâns.
Celălalt prieten nici nu a stat pe gânduri. S-a ridicat brusc de la masă și a fugit spre cameră să se apuce de bagaj. Eu încă nu credeam. Am verificat din nou. Și din nou.
Și da. Era adevărat.
Avionul urma să decoleze într-o oră. Fără noi.
Băiatul care fugise în cameră, chiar se apucase de bagaje…
Dar era inutil. Frenezia momentului ne făcea să ignorăm ceea ce era mai mult decât evident: nu aveam cum să ajungem la aeroport la timp. Nici dacă alergam, nici dacă luam metroul instant, nici dacă ne rugam de toate forțele universului. Singura soluție ar fi fost teleportarea… și, din păcate, tehnologia nu a ajuns încă acolo.
Așa că am rămas. Și ne-am imaginat cum avionul nostru decolează fără noi.
Ce era de făcut?
Am trecut rapid de la panică la soluții. Am sunat o cunoștință care lucra la Emirates. După câteva discuții și calcule deloc plăcute, am reușit să găsim o variantă: un alt avion, în noaptea următoare. Prețul? Cât biletele dus-întors luate deja. Bonus: o escală în plus, în Budapesta… oraș pe care, destul de amuzant, nu-l văzusem până atunci.
Și aici începe partea aceea de poveste care pare un amestec de dramă și comedie absurdă.
Am râs. Am râs mult, poate ca să nu ne enervăm prea tare. Apoi am avut momente în care aproape ne venea să ne luăm de cap și să ne învinovățim între noi. Cum a fost posibil, după atâta organizare? Am făcut scenarii, am dat vina pe fusul orar, pe oboseală, pe noi înșine. A fost un carusel de emoții: frustrare, amuzament, oboseală, resemnare.
Dar, încet-încet, am acceptat. Ce mai era de făcut?!
Am mai petrecut o zi în Shanghai, fără grabă de data asta. Să ne mai bucurăm puțin. Am ajuns în Dubai și, surpriză, am avut mai multe ore la dispoziție decât la venire. Suficient cât să simțim puțin din energia locului. Apoi Budapesta, unde am avut timp să-i străbatem centrul la pas, ca un mic bonus neplanificat.
Și, într-un final, am ajuns acasă.
Mai obosiți, mai săraci… dar clar mai bogați în experiențe și cu povești în plus.
Dar, mai ales, mai atenți data viitoare.
